Sunt oare impresionate
animalele de moartea semenilor? (1)
Am văzut
scene care m-ar face să răspund „nu!" — şi am văzut altele care îmi spun
că animalele au conştiinţa morţii, ştiu că un tovarăş mort înseamnă primejdie
şi sunt impresionate de văzul unui semen ucis. Mi se desprind din amintiri trei
scene.
In tinereţe
călătoream des cu trenul între Blaj şi Praid. Oricît de trîndav înainta acest
tren de linie secundară, s-a întîmplat odată că a surprins în apropierea unei
comune săseşti două bivoliţe, care păşteau pe linie. Pe una locomotiva a luat-o
în bot, a sfărîmat-o, împrăştiindu-i sîngele şi maţele pe o întindere de
cîteva zeci de metri. Mare agitaţie; trenul fluieră şi se opreşte în scrîşnirea
frînelor, călătorii sar şi forfotesc, bătrîna care adormise lîngă bivoliţe
ţipă meliţînd din braţe; mirosea locul a intestine sfîşiate şi a iarbă
semidigerată. Toată lumea agitată... în afară de cealaltă bivoliţă, care păştea
mai departe liniştită pe lîngă şine şi abia învrednicea cu cîte o privire
apatică şi stupidă stîrvul tovarăşei sale.
Nu
mi-s dragi aceste animale diforme, spîne, murdare, cu priviri după care nu ştii
nicicînd dacă nu mocneşte un gînd duşmănos. Bruta aceasta însă, atît de
nesimţitoare, m-a scos din fire. Am luat de pe terasament o piatră şi, spre
mirarea celorlalţi călători, am izbit în bivoliţă, cum am putut mai tare. Ea a
scuturat din piele ca de muşte şi a ronţăit mai departe iarbă...
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu