Mici intamplari cu animale (179)

Mîţa noastră a făcut cinci pui; ei au fost înecaţi. Spre ui­mirea noastră, a doua zi, în coşul unde fătase mîţa am găsit un pui de iepure, ca de două-trei zile. Cum a observat mîţa că ne apropiem de culcuş, a venit mieunînd şi s-a suit lîngă odrasla ei, care îndată a început să sugă cu toată pofta. Oare de unde să-şi fi dobîndit mîţa puiul de iepure? Nu e alt răs­puns decît că a ieşit la vînătoare, ca de obicei, în trifoiştea care se întindea după casă, şi a găsit puiul de iepure. Altădată l-ar fi omorît şi l-ar fi mîncat; acum, că şi-a pierdut puii, l-a adus acasă teafăr şi l-a adoptat.

Mici intamplari cu animale (99)

Ne scrie un învăţător de la ţară, care are plăcerea să observe şi nu îi este lene să pună pe hîrtie ceea ce a văzut :

„Vînătorilor li se întîmplă mereu să vadă lucruri pe care cealaltă lume nici nu le vede, nici nu le bănuieşte că se pot întîmpla. Şi lumea nu crede si socoteşte că minciuna face parte din echipamentul vînătorului. Dar minciuna, vînătorească sau nu, miroase de la o poştă, iar realitatea tot realitate rămîne, oricît ar trage-o la îndoială unii.

Telenovela

Ieri, in timp ce pregateam diverse lucruri fine pe aragaz, am auzit istoria unei pisici povestita de Liliana catre Maria si Christine. Era vorba de o pisica din anii lui Ceausescu pe care socrii mei - Mitza si Valeriu (zis ulterior "Barosanu") o tineau in apartament. Locuiau la parter, nu era dificil sa tii o pisica obisnuita sa intre si sa iasa pe geamuri. Intr-o zi, pisica a disparut. Disparea ea, ce-i drept, cate o zi  - doua, ca orice pisica. De data asta, insa, a trecut vreo saptamana si nu s-a mai intors. Barosanu', suparat foc, a inceput sa bata cartierul cu pasul, cautand-o. A mers pe toate stradutele, printre blocuri, ce mai, n-a lasat nimic necercetat. La un moment dat, a auzit mieunatul pisicii venind de undeva din subsolul unui bloc. S-a dus acolo si a luat locatarii la rand, spunand ca aia e pisica lui si trebuie sa o ia inapoi. Pana la urma, administratorul a recunoscut ca a gasit matza pe strada si, fiind blanda, a putut s-o prinda, asa ca a dus-o in subsol ca sa lichideze soarecii. A mai spus ca nu stia ca e matza cuiva, ca daca ar fi stiut n-ar fi facut lucrul ala etc. Apoi a deschis usa de la subsol si Barosanu' si-a luat pisica. A dus-o acasa, dar lucrurile se schimbasera radical. Pisica era intr-un fel de stare de soc, ca in filmele cu copii rapiti. Se ducea tot timpul pe scari in jos, catre subsol si isi facea acolo nevoile, mieuna sinistru - pe scurt nu mai era ea insasi. In aceste conditii, Barosanu' a luat o decizie dureroasa:  a suit pisica in masina si a dus-o pe un camp unde i-a dat drumul. 

Daca s-ar fi intors acasa dupa o vreme, ar fi fost vorba, efectiv, de o telenovela cu pisici. Dar nu s-a mai intors

O poezie a lui Esenin

PISICA
Sunt atat de multe pisici pe lume.
Numarul lor n-ar putea nimeni sa-l spuna
Imi amintesc: in izba noastra mirosea a mazare...
Si steaua albastra suna...

In viata, in vis ori in somn
Mi se nazare o zi departata:
Pe lavita torcea pisoiul de puf
Si se uita cu privirea dungata.

Pe atunci eram copii, copii,
Bunica-ngana un cantec batran.
Pisoiul ca un tigru tanar sarea
Si se juca cu ghemul scapat din san.

Au trecut anii, bunica e moarta.
Din pielea pisoiului iubit
Bunicul a facut o caciula
Si a purtat-o pana s-a-nvechit.

O poveste a Ioanei, de cand era in clasa a opta

AURIUL PLOPILOR

Odata cu vara au venit si fustitele rosii cu buline albe, si buburuzele cu picioruse modelate parca de cine stie ce artist vestit.

A venit ciudata amintire a altor veri, iar soarele si-a risipit buchetul de zambete peste domnisoarele cu palarii albastre, iesite in gradina cu cintezoi.

Pisica neagra s-a apropiat tiptil de o papadie sfioasa, vrand parca sa-si atinga boticul de coronita ei de spori.

Pianul regelui a ramas in gradina.

Regele contempla natura, ca de obicei, cu un ochi exagerat de albastru. Eu, aflat in acelasi dud in care stateam asta-vara, ii desenez figura din profil.

Regele mananca acum cirese si aseaza samburii, unul cate unul, pe pian.

Pisica Frank si Louie

Cea mai în vârstă dintre pisicile cu două feţe a împlinit luna aceasta 12 ani. Numele ei este Frank şi Louie.

Frank şi Louie s-a născut în data de 8 septembrie 1999 şi suferă de o boală rară numită diprosopia. Deoarece puţine pisici cu această boală au supravieţuit, ea va intra în Cartea Recordurilor, ediţia 201, după cum scrie Reuters

Baba ţepeşiană

Dupa ce m-am racorit putin scriind despre terminatul CTP, am plecat sa cumpar niste bere, paine si apa. Numai chestii indispensabile. Pe drum, intre blocuri, am zarit o pisica gri, tarcata, cu ochii holbati a groaza. Intai mi-am zis: "pana si pisica asta se ingrozeste cand ma vede", apoi mi-am dat seama ca asta era expresia ei naturala, la fel cum expresia naturala a lui CTP e una de ninja cu sase ani de politehnica. M-am lasat pe vine si am chemat pisica. A venit, a stat s-o mangai, s-a frecat de mine, a tors, ma rog - toata recuzita. Cand am plecat, a luat-o dupa mine. Din fata, venea o baba sportiva, nu stiu cum sa exprim treaba asta mai bine, dar baba aia se misca precum o pentatlonista si era imbracata cu haine tineresti. In fine, pisica s-a speriat de ea si s-a intors in locul in care o acostasem. 

Un catel ciudat

Peste drum de blocul meu sta, de vreo doua zile, un catel ciudat. Sta, pur si simplu si pare insensibil la ce se petrece in jurul lui. Trec strada cu Richi in lesa, ne apropiem, dar catelul nici macar nu deschide ochii: sta covrig si doarme. Nu stiu de ce si-a ales acest loc, pentru ca nu stiu ce criterii de alegere au cainii comunitari. Poate ca pe banca langa care doarme a stat, candva, stapanul lui - un boschetar - pe care acum il asteapta. E atat de cuminte si de linistit, incat chiar am inceput sa ma gandesc daca nu pot sa-l ajut cu ceva.

Catelul ciudat morfolind spinarea de pui. Peste Bega se zareste si o pisica. Banca e la doi metri in dreapta.

Aseara i-am dus niste boabe din cele la care Richi stramba din nas. Nu s-a repezit la ele, a asteptat sa plec eu si abia dupa aia le-a mancat. Azi dimineata, la intoarcerea de la scoala, m-am oprit la Billa si i-am luat niste spinari de pui. Au fiert linistite cat mi-am baut prima ceasca de cafea, dupa care i-am dus catelului o bucata. Ce sa spun, a luat-o, dar nu cu lacomie, pare un caine manierat. A ros la ea vreun sfert de ora, timp suficient ca eu sa intru in casa si sa-i fac poze de pe geam. Interesant e ca unde-i dai mancarea, acolo o mananca. Alti caini, cum reusesc sa apuce un hartan, ceva, cum fug cu el si se ascund de nu-i mai gaseste nimeni.

Catelul ciudat nu se fereste de oameni, trec pe langa el biciclete, trec tigani cu carucioare, alergatori - n-are treaba. Cred ca acest catel a ajuns la un nivel superior de intelegere.