Se afișează postările cu eticheta Ioana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ioana. Afișați toate postările

marți, 7 februarie 2012

Al doilea meu porn

După faza cu revista lui Pucheanu, a mai trecut o vreme și am avut, în sfârșit, prilejul să văd o revistă porno cum mă interesa pe mine. Omul care a procurat-o se numea Gheorghe Florin Daniel și locuia la două sute de metri de mine, în capătul străzii Pompieri. În plus, eram colegi de clasă și făceam împreună fel de fel de lucruri care ne aduceau în conflict cu profesorii. Acum, Gheorghe Florin Daniel locuiește în altă parte, e însurat, are copii și se îndeletnicește cu băutura. I se spune Gheo, cu accent pe e, așa că o să-i spun și eu tot așa, chiar dacă în copilărie îl strigam altfel.


joi, 22 decembrie 2011

O poezie a mamei Ioanei, de pe cand era cat ea

Chiar aşa

Chiar aşa trebuia s-astept,
chiar asa,
sania lui Mos Craciun,
zburatoare,
pana-n zori incercand sa n-adorm
(si dormind!) -
apare, n-apare, apare?



sâmbătă, 3 decembrie 2011

La Tichilești

Fripturică cozonaci
Bărbățelului să-i faci
Am găsit textul acesta pe un ștergar dintre cele pe care le aveau bunicii și străbunicii noștri în bucătărie. Locul în care l-am găsit este unul dintre cele mai puțin umblate, ascuns undeva în pădurile județului Tulcea, un loc pe care cei mai mulți dintre oameni îl evită, dar unde eu m-am dus cu drag și cu emoție: Leprozeria Tichilești.
Am fost acolo în 20 august, de ziua mea. Inițial, aveam de gând să rămân peste noapte și să fac un mic chef cu leproșii. Până la urmă, însă, totul s-a limitat la o vizită de o oră. Mi-am dat seama că nu puteam să mă întind cu ei la băutură, ei nu au voie să bea, iar apoi nu aveam unde să dorm. Cel mult în cabinetul doctorului, dar asta nu mi-ar fi convenit și oricum nu cred că mi-ar fi fost acceptat. Așa că am luat diverse chestii de cadou (suc, painici, portocale etc) și m-am dus la Tichilești, împreună cu prietena mea Marcelina - mama Ioanei.



luni, 7 noiembrie 2011

Animal

Uite asa aratam eu asta vara, pe drumul catre Tulcea. Nicicum nu aratam, practic, eram doar un tip cu privirea fixa si bineinteles cu idei fixe, dar ma rog, asta nu tine de aspectul omului. Interesant e ca Ioana, dupa ce m-a studiat vreo doua zile, mi-a spus intr-o seara asa: "aratati ca un arici". Dupa ce a trecut o vreme, a revenit si mi-a zis: "aratati ca un animal de plus". Eh, ce mult mi-au placut chestiile astea doua ...
Spre Tulcea


duminică, 6 noiembrie 2011

Cand eram mare

Asta vara, in august, am mers la Tulcea. Am stat la parintii Ioanei, care imi sunt vechi colegi de studentie. Nu am fost niciodata la Tulcea pana atunci, pentru ca pur si simplu n-am avut ce sa caut acolo. Nici macar cand lucram la AEM si plecam prin toata tara, cu camioanele, ca sa distribui contoare, nici macar atunci n-am ajuns la Tulcea. De data asta insa, am avut un plan - o sa povestesc mai incolo despre el.
Mama Ioanei este profesoara de matematica, tatal ei este politician. Ioana ar fi trebuit sa fie om mare, dar o boala aparuta ca din senin a facut-o sa ramana la nivelul mental al unui copil. In clasa a opta scria poezii si povesti excelente, acum vorbeste foarte putin si spune mereu cam aceleasi lucruri. Din timp in timp, deseneaza ceva misterios cu degetul, ducandu-te cu gandul la cercurile lui Arhimede. Daca o intrebi ceva, orice, iti raspunde. Uneori spune lucruri incredibile. Alteori ramai uimit sa vezi ca stie cine a jucat in diverse filme. Pur si simplu, ai senzatia ca e un om ca toti oamenii, doar mai retras. Un om intelept, care nu iroseste vorbele. 



Pianul Regelui

Ioana, cea care in clasa a opta a scris acea extraordinara poveste despre auriul plopilor, are acum aproape 30 de ani. Traieste in lumea ei, in care sunt sigur ca Regele joaca un rol important. Iat-o, alaturi de mama ei:
Ioana, cautand din priviri pianul Regelui




joi, 3 noiembrie 2011

O poveste a Ioanei, de cand era in clasa a opta

AURIUL PLOPILOR
Odata cu vara au venit si fustitele rosii cu buline albe, si buburuzele cu picioruse modelate parca de cine stie ce artist vestit.
A venit ciudata amintire a altor veri, iar soarele si-a risipit buchetul de zambete peste domnisoarele cu palarii albastre, iesite in gradina cu cintezoi.
Pisica neagra s-a apropiat tiptil de o papadie sfioasa, vrand parca sa-si atinga boticul de coronita ei de spori.
Pianul regelui a ramas in gradina.
Regele contempla natura, ca de obicei, cu un ochi exagerat de albastru. Eu, aflat in acelasi dud in care stateam asta-vara, ii desenez figura din profil.
Regele mananca acum cirese si aseaza samburii, unul cate unul, pe pian.



După mine!