Se afișează postările cu eticheta vrabii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vrabii. Afișați toate postările

luni, 22 octombrie 2012

Mici intamplari cu animale (99)


Ne scrie un învăţător de la ţară, care are plăcerea să observe şi nu îi este lene să pună pe hîrtie ceea ce a văzut :
„Vînătorilor li se întîmplă mereu să vadă lucruri pe care cealaltă lume nici nu le vede, nici nu le bănuieşte că se pot întîmpla. Şi lumea nu crede si socoteşte că minciuna face parte din echipamentul vînătorului. Dar minciuna, vînătorească sau nu, miroase de la o poştă, iar realitatea tot realitate rămîne, oricît ar trage-o la îndoială unii.


marți, 7 februarie 2012

Mici intamplari cu animale (4)

Am hranit pasarele (4)
O mierlă neagră (Turdus merula) a descoperit, astă-toamnă, ciorchinii albaştri ai viţei de vie sălbatice, care se căţăra bo­gată pînă sus pe un zid de la spatele casei. A găsit că e hrană destulă pentru o iarnă întreagă şi a rămas la noi. De cîteva ori a venit şi ea la terasă, ademenită de forfoteala veselă de acolo. A cercetat toate, a dat să ciupească şi nu i-au plăcut bucatele. S-a întors la strugurii ei şi, pînă primăvara, nu s-a mişcat de acolo. Vrejurile încîlcite îi dădeau şi loc bun de înoptat, iar pisicile nu se puteau căţăra pînă la ea.



vineri, 3 februarie 2012

Mici intamplari cu animale (2)

Am hrănit păsărele (2)
Atraşi de ospăţ, veniră în crengile copacilor şi nişte piţiguşi. Pinc-pinc? se întrebau, ce-i aici? Zburătăceau prin ramuri, se apro­piau şi priveau lung lucrul acela ciudat. Cum s-ar putea apropia ei de ceata vrăbiilor, multe şi mai tari, bătăioase şi mai pizmui­toare decît toate păsările? Ca nişte rude sărace stăteau fără folos pe lîngă masa altora. Aducîndu-mi aminte de ceea ce mai ştiam şi eu din viaţa păsărilor, mi-am zis că piţiguşii nici nu mănîncă grîu, miezuri de pîine şi de mămăligă. Nu-i puteam lăsa flămînzi pe o vreme ca aceea. Stai! mi-am zis iarăşi: cînd eram copil prindeam piţiguşii ademeniţi de se­minţele de bostan din capcană; şi cele de floarea-soarelui le plac. Cînd m-am întors din oraş, aveam două pungi pline cu aceste bunătăţi. Altă cutie, atîrnată mai laoparte, a devenit masa piţiguşilor. Au venit numaidecît vrăbiile ca să cerceteze; nu le-a plăcut, nu-i mîncarea lor. Iată un piţiguş, de cel cu creştetul negru şi cu burta ca gălbenuşul oului (Parus major). Se


joi, 2 februarie 2012

Mici intamplari cu animale (1)

Am hrănit păsărele (1)
Stol de vrăbii (Passer domesticus) se strângea îndată sub fereastra pe care scuturam faţa de masă. În cîteva clipe se termina hrana puţină răspîndită pe zăpadă, apoi bietele vrăbii stăteau cu penele înfoiate prin ramurile copacilor de lîngă casă, desigur tare flămînde şi stoarse de ger. Auzisem eu, şi am mai si citit, despre oameni care se milostivesc şi întind o mînă de ajutor păsărilor istovite de răutăţile iernii. De ce aş fi eu mai fără milă decît ei? De la bucătărie, de prin casă, se lea­pădă fără folos atîtea rămăşiţe, care pentru ele ar însemna în­destulare şi viaţă; şi apoi, chiar de ar fi să cheltuieşti un bă­nuţ în plus, nu s-ar cunoaşte. Nu m-am gîndit la foloasele pe care le aduc păsărelele livezilor, si nu mi-au venit în minte cifrele astronomice pe care le scriu pomicultorii, parcă ar fi numărat una de una omizile rele pe care le adună cîte un pitigus sau altă pasăre măruntă. Aşa, din milă, m-am hotărît să le ajut şi eu oleacă pe necăjitele iernii. Poate mă ademenea şi curiozitatea unei experienţe noi.



După mine!