Un catel ciudat

Peste drum de blocul meu sta, de vreo doua zile, un catel ciudat. Sta, pur si simplu si pare insensibil la ce se petrece in jurul lui. Trec strada cu Richi in lesa, ne apropiem, dar catelul nici macar nu deschide ochii: sta covrig si doarme. Nu stiu de ce si-a ales acest loc, pentru ca nu stiu ce criterii de alegere au cainii comunitari. Poate ca pe banca langa care doarme a stat, candva, stapanul lui - un boschetar - pe care acum il asteapta. E atat de cuminte si de linistit, incat chiar am inceput sa ma gandesc daca nu pot sa-l ajut cu ceva.

Catelul ciudat morfolind spinarea de pui. Peste Bega se zareste si o pisica. Banca e la doi metri in dreapta.

Aseara i-am dus niste boabe din cele la care Richi stramba din nas. Nu s-a repezit la ele, a asteptat sa plec eu si abia dupa aia le-a mancat. Azi dimineata, la intoarcerea de la scoala, m-am oprit la Billa si i-am luat niste spinari de pui. Au fiert linistite cat mi-am baut prima ceasca de cafea, dupa care i-am dus catelului o bucata. Ce sa spun, a luat-o, dar nu cu lacomie, pare un caine manierat. A ros la ea vreun sfert de ora, timp suficient ca eu sa intru in casa si sa-i fac poze de pe geam. Interesant e ca unde-i dai mancarea, acolo o mananca. Alti caini, cum reusesc sa apuce un hartan, ceva, cum fug cu el si se ascund de nu-i mai gaseste nimeni.

Catelul ciudat nu se fereste de oameni, trec pe langa el biciclete, trec tigani cu carucioare, alergatori - n-are treaba. Cred ca acest catel a ajuns la un nivel superior de intelegere.

Cum il transforma tuica pe om

Boschetarul caruia i-am dat o speranta, a stat pe banca aproape trei ore. Din cand in cand ma uitam pe geam si il vedeam mereu in alta pozitie. O vreme a stat si intins, poate a atipit.
Cand am terminat treburile pe care le aveam, am luat tuica si m-am dus la el. Tineam sticla in asa fel incat sa nu se vada, iar individul statea cu spatele, uitandu-se catre Bega. M-am apropiat si l-am intrebat: "Ce faci aici?" Raspunsul a fost simplu: "Stau", dar a fost rostit pe un ton destul de taios, de parca l-as fi deranjat cu intrebarea mea. I-am dat tuica si, aproape instantaneu, s-a transformat in alt om: amabil, zambitor, plin de dorinte de succes si sanatate la adresa mea. Apoi a plecat, n-am idee unde. Din spate, arata ca un furuncul.

Sticla de țuică

Am o sticlă de țuică de juma' de litru. O am de prin decembrie, când mi-a făcut-o cadou domnul Bila. Dacă mai țineți minte, domnul Bila este proprietarul porcului pe care l-am cumpărat și sacrificat de Crăciun. Domnul Bila locuiește in satul Babșa și se ocupă cu agricultura. A făcut o țuică nemaipomenită, zice dumnealui, dar mie, când am testat-o, mi s-a părut destul de neplăcuta la gust. În fine, eu nici nu sunt băutor de țuică. Am pus sticla undeva într-un raft si am uitat complet de ea.

Omul meu e cel mai în vârstă. Stă pe zidul de pe care a rostit sentința: „nu are nimic bateria”.