O întîlnire nocturnă
Dintre
sălbăticiunile de la noi, căprioara se adaptează cel mai uşor. Îşi schimbă uşor
mediul si îşi adaptează curînd acestuia modul de viaţă. Trăieşte şi în brădetul
din muntele înalt, dar şi în cîmpia întinsă cu terenuri agricole, aici avînd
nevoie doar de mici pădurici sau boschete în care să se poată retrage. Sunt
chiar şi căprioare care trăiesc statornic în cîmp deschis. Cu vecinătatea
omului, cu umblările şi născocirile lui de asemenea se obişnuieşte curînd, după
ce vede că nu-i sunt primejdioase. Cînd trece trenul duduind printr-un teren cu
căprioare, călătorii de la fereastră se încîntă adeseori văzînd animalele
gingaşe care stau foarte aproape de linia ferată şi privesc liniştite cum
goneşte prin preajma lor monstrul de fier, cu zgomot asurzitor, împroşcînd fum
şi abur şi scîntei. S-au obişnuit cu el: nu le face
nici un rău, de ce s-ar speria şi ar fugi întrerupîndu-şi păşunatul? S-au
împăcat şi cu automobilele şi cu farurile lor orbitoare.
