Mici intamplari cu animale (193)

O aventură ciudată a unui iepure

Mihail Sadoveanu scria în revista de vînătoare „Carpaţii": „Se produc uneori coincidenţe bizare, care au ceva misterios şi înfricoşat. Aşa prietenul Ionel Pop îmi povesteşte că o partidă de prieteni vînători, încărcaţi într-un automobil, au umblat drumuri de munte oprindu-se, rătăcind drumul, întorcîndu-se îndărăt ca să apuce pe o cale mai bună; au găsit într-o vale, cu căruţa stricată, pe un negustor măcelar, care i-a rugat să-l ia neapărat pînă în oraşul lui, unde are treburi ce nu suferă în­tîrziere; l-au luat, au intrat pe şoseaua pe care se

Din povestirile de razboi ale lui Sadoveanu(3)

27 August

Bateria noastră a doua, ascunsă în vii, pe deasupra Griviţei, deschidea spre întăriturile duşmanilor treizeci şi şase de guri de oţel.

După o zi de frămîntări în ploaia de foc şi de schije, după neîntrerupta duruire de tunete sub nourii deşi de fum care acopereau taberile, flăcăii noştri trudiţi de abia putuseră să aţipească cîte-o parte din noapte. Se rînduiseră la lucru, se rînduiseră la tunuri; şi cînd, în răstimpuri mari, lumina salvelor izbucnea ca o pînză de fulger, ei răsăreau negri, o clipă, izvorînd parcă din întunecime, drepţi şi neînduplecaţi. Apoi în şanţuri, îndărătul coamelor netezi de pămînt, în tăcerile adînci care urmau, tunarii vorbeau despre spînaticii lor ofiţeraşi zvîrliţi în ţărînă de zburăturile de schijă, aşa de buni în vremurile de pace, aşa de înflăcăraţi şi de încruntaţi în viforul care venise. Pomeneau şi de fraţii fulgeraţi — oameni cumpăniţi şi la bine şi la nevoie, şi cu o răbdare pe care nici sîngele gîlgîind în răni adînci n-o înfrîngea. Şi unii şi alţii zăceau acum îndărăt, la ambulanţe.

Din povestirile de razboi ale lui Sadoveanu(2)

In baterie

Se dădu ordinul de plecare de la Verbiţa spre Griviţa. Sergenţii se zvîrliră pe cai şi prinseră a geme comande scurte. Ofiţerii alergau săltînd în şa ca să-şi găsească bateriile. Călăreţii prinseră a-şi înmlădia bicele, şi caii, înţepenindu-se, se întinseră năprasnic între ştreanguri, cu capetele în piept. Chesoanele şi tunurile porneau huruind înăbuşit. Apoi cînd bateriile se înşirară, freamătul şi neregula începutului se potoliră, nu mai rămase decît cutremurul şi bubuitul grămezilor de fier şi oţel.

Din povestirile de razboi ale lui Sadoveanu(1)

Moara părăsită

Mă trezii ca dintr-un vis; asfinţitul parcă-mi strecurase o taină mare în suflet. Ridicai sabia, care căzuse de-a lungul piciorului, întorsei capul spre oamenii mei, care aşteptau tăcuţi şi foarte liniştiţi, şi şoptii:

—   Înainte!

Caii se urniră şi pornirăm la pas.

Malurile pîrăului prin preajma căruia ne strecuram erau pline de verdeaţă bogată; ici-colo sălcii cu frunzele pălite atîrnau nemişcate deasupra ciuruirilor de unde. La o cotitură, o raţă sălbatică bătu apa cu aripile, măcăi aspru, se repezi în sus şi se îndreptă ca o săgeată spre asfinţit. Liniştea adîncă se întinse iar, fumegarea înserării se făcea din ce în ce mai deasă.