Se afișează postările cu eticheta viezure. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viezure. Afișați toate postările

luni, 16 septembrie 2013

Mici intamplari cu animale (161)

La cetatea viezurilor
În vîrful dealului viilor, bătrînii au săpat pivniţe în pă­mînt, în care îsi aşezau rodul. Acum sînt părăsite, în parte năruite, aşa încît nu mai servesc decît drept „cetăţi" ale genera­ţiilor de viezuri, de un lung şir de ani. În multe toamne am stat aici la pîndă pe lună bună şi am împuşcat de cîteva ori viezuri cu blană frumoasă şi sub ea cu grăsime de un deget.


marți, 20 noiembrie 2012

Mici intamplari cu animale (113)


Odată, dintr-un observator am văzut cum se spăla o vulpe. Mai bine de un ceas a lucrat. Îşi lingea talpa unui picior din faţă şi îşi freca cu ea ochii, nasul, urechile. La un moment dat s-a aşezat pe picioarele dinapoi, a început să se pieptene. Coada i-a dat mult de furcă pînă a scos din ea toţi ciulinii şi i-a răsfirat toate firele, ca să stea stufoasă, frumos, aşa cum se cu­vine să fie o coadă de vulpe.



miercuri, 10 octombrie 2012

Mici intamplari cu animale (94)


Unele carnivore au obiceiul de a-şi îngropa partea din pradă pe care n-au putut-o mînca îndată, şi de a reveni la ea cînd le îndeamnă iarăşi foamea. Cămară cu provizii pentru multă vreme doar despre viezure se spune că şi-ar face, cărînd în vizuină mai ales ştiuleţi de porumb. Dar n-am întîlnit vînător care, săpînd vizuină de viezure, să fi găsit cămara. În schimb, am înţeles că nevăstuica — cel mai mic răpitor de la noi — îşi face provizii, şi uneori îmbelşugate. Mi-a confirmat aceasta şi un prieten vînător, pe care am tot temeiul să-l cred. Iată ce-mi spunea :


marți, 28 august 2012

Mici intamplari cu animale (76)

Apărarea viezurelui
Te întrebi uneori de ce ar avea viezurele straşnica lui dan­tură, care nu rămîne în urma celei a lupului. Doar el, tîndălosul, se hrăneşte mai mult cu fructe, cepe, insecte, coleoptere şi alte mărunţişuri, iar ca să prindă din vreme în vreme cîte un pui de iepure sau ca să golească de ouă un cuib de pe pămînt, n-are nevoie de colţii aceia puternici. Nu-ţi mai pui însă această întrebare după ce ai văzut în ce hal iese cîinele de vî­nătoare dintr-un duel cu morocănosul viezure. Armă bună, însă mai are şi alta. Sau poate că a fost o „invenţie personală" aceea pe care am văzut-o aplicată, o singură dată.



După mine!