duminică, 15 septembrie 2013

O poveste a lui Voltaire (14)

Dansul
Setoc trebuia să se ducă, cu treburile lui negustoreşti, în insula Serendib. Dar prima lună a căsătoriei care este, după cum se ştie, luna de miere, nu-i îngăduia nici s-o părăsească pe nevastă-sa, nici să creadă că ar putea vreodată s-o părăsească. Îl rugă aşadar pe prietenul său Zadig să se ducă în locul lui. „Vai! îşi spuse Zadig; acum am să fiu şi mai departe de Astarte! Dar trebuie să-mi slujesc binefăcătorii.“ Aşa vorbi, plânse şi plecă.
   Nu trecu mult de când sosise în Serendib şi toţi cei de acolo începură să-l socotească drept un om deosebit. Ajunse arbitrul tuturor neînţelegerilor dintre negustori, prietenul înţelepţilor, sfătuitorul puţinilor oameni care cer sfaturi. Regele vru să-l vadă şi să-l audă. El îşi dădu curând seama cât preţuia Zadig. Îi plăcu înţelepciunea lui şi şi-l făcu prieten. Prietenia şi stima regelui îl speriară pe Zadig. Zi şi noapte el îşi amintea de necazurile pe care i le aduseseră binefacerile lui Moabdar. „Regele ţine la mine, îşi spuse el; nu cumva are să mi se întâmple vreo nenorocire?” Totuşi nu putea să nu primească prietenia măriei-sale, fiindcă trebuie mărturisit că Nabusan, regele Serendibului, fiul lui Nusanab, fiul lui Nabasun, fiul lui Sanbusna, era unul dintre cei mai buni domnitori din Asia: când stăteai de vorbă cu dânsul era cu neputinţă să nu-l îndrăgeşti.
Pe acest domnitor cumsecade toată lumea îl lăuda, îl înşela şi îl fura; toţi îi prădau pe întrecute averile. Marele vistiernic al Serendibului dădea cel dintâi pildă în această privinţă, urmat fiind cu sfinţenie de toţi ceilalţi. Regele ştia acest lucru. De mai multe ori îşi schimbase vistiernicul; dar nu putea schimba obiceiurile de-a se împărţi veniturile regelui în două părţi inegale, dintre care cea mai mică era totdeauna a măriei-sale, şi cea mai mare a dregătorilor.
Regele Nabusan îi povesti lui Zadig necazurile lui.
— Dumneata care ştii atâtea, îi spuse el, n-ai putea să-mi găseşti un vistiernic care să nu mă fure?
— Ba da, răspunse Zadig, ştiu un mijloc fără greş de-a da măriei-tale un om cu mâinile curate.
Regele îl îmbrăţişă şi îl întrebă ce trebuie făcut. Zadig răspunse:
— Trebuie să-i punem să danseze pe toţi cei care se vor înfăţişa pentru slujba de vistiernic, şi cel care va dansa cu mai multă uşurinţă va fi negreşit cel mai cinstit.
— Glumeşti, spuse regele. Ciudat mijloc de-a alege un vistiernic! Cum? Vrei să spui că acela care va ţopăi mai bine va fi vistiernicul cel mai cinstit şi mai iscusit?
— Nu spun că va fi cel mai iscusit, zise Zadig; dar eu, măria-ta, te asigur că va fi un om foarte cinstit.
Zadig vorbea cu atâta încredere, încât regele îşi închipui că are vreun mijloc tainic şi supranatural pentru a-l cunoaşte pe vistiernic.
— Nu-mi place ceea ce e supranatural, spuse Zadig. Oamenii şi cărţile cu minuni nu mi-au plăcut niciodată. Dacă măria-ta vrea să mă lase să fac încercarea pe care o propun, va vedea că mijlocul tainic pe care-l voi întrebuinţa e lucrul cel mai simplu şi mai uşor.
Nabusan, rege al Serendibului, când auzi că acest mijloc tainic era simplu, se miră mai mult decât dacă i-ar fi spus cineva că este un miracol.
— Bine, zise el, fă cum vrei.
— Lasă-mă să fac cum ştiu, spuse Zadig. Măria-ta ai să câştigi din încercarea asta mai mult decât gândeşti.
Chiar în ziua aceea Zadig, puse să se vestească, în numele regelui, că toţi cei care râvneau la slujba de mare vestiernic ai măriei-sale Nabusan, fiul lui Nusanab, trebuiau să se înfăţişeze, în haine uşoare de mătase, la zi-ntâi a lunii Crocodilului, în anticamera regelui. Veniră şaizeci şi patru de inşi. Într-un salon alăturat fuseseră puşi nişte lăutari. Se pregătise totul pentru dans. Dar uşa salonului era închisă şi ca să intri trebuia să treci printr-o galerie cam întunecoasă. Un camerier venea şi lua pe câte-un candidat şi-l ducea prin această galerie unde îl lăsa singur câteva minute. Regele, care ştia despre ce e vorba, aşezase în această galerie tot tezaurul lui. După ce toţi candidaţii intrară în salon, regele le porunci să înceapă dansul. Niciodată nu s-a dansat mai greoi şi mai urât. Toţi dansau cu capul plecat, îndoiţi din şale, cu mâinile lipite de şolduri.
„Ce pungaşi!” îşi spunea Zadig.
Numai unu! singur făcea paşii cu uşurinţă, cu capul sus, cu privirea limpede, cu braţele întinse, cu trupul drept, cu piciorul bine întins.
— Ce om cinstit! Ce om de treabă! spunea Zadig.
Regele îl luă în braţe pe acest bun dansator, îl numi vestiernic, iar toţi ceilalţi fură pedepsiţi, fiindcă toţi îşi umpluseră buzunarele în timpul cât stătuseră în galerie şi acum abia mai puteau merge. Regelui îi păru rău de firea omenească, văzând că, din aceşti şaizeci şi patru de dansatori, şaizeci şi trei erau nişte coţcari. Galeria întunecoasă căpătă numele de Coridorul ispitei. În Persia, aceşti şaizeci şi trei de ipochimeni ar fi fost traşi în ţeapă. În alte ţări s-ar fi făcut un proces care ar fi înghiţit în cheltuieli de judecată de trei ori valoarea banilor furaţi şi care n-ar fi adus nimic înapoi în haznalele domneşti. În alt regat, ei s-ar fi dezvinovăţit pe deplin şi l-ar fi făcut pe rege să-l alunge pe dansatorul acela atât de vioi. În Serendib ei nu fură osândiţi decât să sporească tezaurul public, fiindcă Nabusan era foarte îngăduitor.
Era şi foarte recunoscător. Dărui lui Zadig o sumă de bani mai mare decât suma pe care o furase vreodată un vistiernic de la regele şi stăpânul lui. Zadig, cu banii aceştia, tocmi un om şi-l trimise ştafetă la Babilon ca să afle ce s-a întâmplat cu Astarte. Vocea îi tremură când porunci aceasta, sângele îi năvăli la inimă, ochii i se întunecară, fu aproape să-şi dea sufletul. Omul plecă; Zadig îl văzu urcându-se pe corabie. Apoi se întoarse ia rege şi, nevăzând pe nimeni şi crezându-se în odaie la dânsul, rosti cu glas tare cuvântul dragoste.
— Ah! dragostea, spuse regele, tocmai despre ea este vorba. Ai ghicit ce mă face să sufăr. Ce om mare eşti! Nădăjduiesc că ai să-mi găseşti o femeie vrednică de încredere, aşa cum mi-ai găsit un vistiernic cinstit.
Zadig, venindu-şi în fire, îi făgădui să-l slujească în dragoste ca şi în finanţe, cu toate că lucrul acesta părea şi mai greu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!