Un
ulcer ideal
Sâmbătă, a fost achitat de Curtea cu
juri, un frate rămas în viaţă al unui avocat, mic politic şi escroc, sinucis.
Sinucisul s-a substituit proprietarului unui imobil dat lui în păstrare, un
oarecare Veleanu, refugiat în Moldova, i-a vândut proprietăţile şi a trăit
fericit cu fratele lui până la descoperirea romanului. Afacere vulgar
trivială, cu intrigi de foileton de bîlci, asortată pentru emoţiile literare
ale birjarilor şi băieţilor de băcănie.
Cel încă în
viată trăia dela înălţimea unui lux straniu, un gust funebru, afişat cu impertinenţa
atâtor inepuizabili bandiţi ai localurilor scumpe din Bucureşti.
Sinucisul avea veleităţi şi
precocităţi de ministru. In afacerea lui era un capitol al cămăşilor de mătase
(300 de bucăţi), un capitol al costumelor (vreo sută), un capitol de sonde
petrolifere, de păduri miniere, capitolul unei gazete proiectate cu un escroc
mai norocos şi, însfârşit, capitolul vinurilor otrăvite. Suplimente: O nevastă
adorată, plus un număr divers de femei adorate, exagerat, la activul incolor al
unui advocat bolnav de bube stomacale şi de hemoragii ale intestinelor, plus
patima jocului de cărţi. Individul, sărac şi pus pe un permanent efort de
expediente, cu ambiţii care-i rodeau fizicul antipatic şi-i nutreau focul de
paie al desnădejdei, era complet şi prezintă tipul lacheului, care-şi însuşeşte
blazonul, cravatele şi ţigările stăpânului în călătorie.
Individul şi-a tăiat vinele
picioarelor în baie. Nu fără ca mai întâi să aranjeze situaţia juridică a
fratelui nesacrificat, pe care l-a însărcinat să atenteze aparent la viaţa
câtorva persoane, dăruindu-le sticle cu vin, otrăvit cu sublimat. După o normă
de mecanică şi rezistenţă a materialelor justiţiei, familiară unui advocat,
crima absoarbe delictul, asasinatul covîrşeşte escrocheria şi se judecă la
Juraţi.
Socoteala i-a izbutit. Moştenitorul băii de sânge,
arestat acum un an şi jumătate, a fost instruit pentru crimă. Sâmbătă i-a venit
în ajutor, antipatia de maimuţă bolnavă pe care o exală ca o duhoare, unul din
procurori, un pianist, care s-a improvizat magistrat cu scopul de a se
căsători cu o fată bogată.
Ca să fie judecat, inculpatul a fost
scos din spitalul Colţei, unde izbutise două luni să fie internat de către
justiţie, sub pretextul unui ulcer teoretic la stomac. Fratele lui, sinucis,
suferise de un ulcer adevărat şi reproducându-1 mental pentru propria lui
rânză, al doilea frate îi cunoştea din experienţă patologia, căreia îi veni
ajutorul comicei lui fantezii.
Piesa trebuia jucată până la capăt
şi a fost jucată cu îndărătnicie. Subiectul s-a culcat în pat, într-o celulă a
spitalului din închisoare, a încetat să mai mănânce, a luat cu regularitate o
băutură neagră, mucegăită la suprafaţă, preparată de un subchirurg local.
Vărsăturile si le-a obtinut abundente, compuse din bale lungi. Ca să convingă
de necesitatea transportării lui într-un spital din oraş, unde regimul
închisorii înceta şi bolnavul teatral era scutit de injuriile periodice ale
diverşilor cercetători cari vizitau închisoarea; ca să creeze o atmosferă de
compătimire în închisoare pentru nenorocirile lui fizice, măşti ale nenorocirii
morale, invita, cu neglijenţă, din când în când, pe câte un deţinut, şi se
plângea acestuia, «ca unui părinte». Din întâmplare, bolnavul vărsase din
amfora lui cu bale fabricate, o cantitate mare de gelatină, pe care nu avea
cine să i-o şteargă de pe asfaltul celulei. Pentrucă figurantul era în orele
lui de suferinţă şi pictor, copiind flori ignobile pe mătase, după un model litografic,
el îşi compunea vărsătura cu paleta, relevându-se pictor şi mai prost. Probabil
că balele şi le pregătea din apă cu sirop, la maşina de spirt. In interiorul
câte unui clăbuc de asemenea imaginară vomitură, el doza cu pensula culoarea.
Contrastul dintre zeama apoasă a scuipatului şi individualitatea vopselii în
ulei, izbea numaidecât. La o vizită importantă, el exagerase, introducând într-un
scuipat confecţionat un tub întreg de carmin, de un roşu imposibil, strecurat
în siropul ul ceros. Ochiul de icoană al pacientului făcea eforturi de
vaporozitate şi vocea, aproape stinsă, cerea mângâierea: Spitalul Colţea.
Figură de Pierrot tîmpit,
simili-mirat de ce i se întâmplă şi resemnat.
La vecerniile de Sâmbăta, smerit în
faţa Născătoarei de Dumnezeu, el îşi punea semnul crucii pe piept, pe umeri şi
pe frunte, cu o bucurie de flămând care dumică spre gură miez de pâine albă,
rupt cu vârful degetelor din gaura unei jimble calde,
A fost scos din spital în ajunul
judecăţii, Vineri, când cu figura lui de bolnav factice, se târa prin curtea
temniţii ca un animal înjunghiat. Îşi fabricase şi un gest adecuat:
strângându-şi stomacul cu braţul, în aşa fel că încheietura interioară a
cotului, ajungându-i în dreptul buricului, corpul lui era silit să se cocoşeze
din şale, atârnând cu pieptul înainte. Efectul stării lui maladive se mai
manifesta prin călcarea răscăcărată.
In vederea şedinţei de a doua zi, insul nu neglijase
niciun amănunt şi purta pantalonii cocoloşiţi prin presiunea saltelei,
învârtiţi ca nişte burghie. La obiecţia că un inculpat nu se prezintă aşa
judecătorilor săi, vocea lui extraterestră răspunse catacombal:
—
Aşa mi-a dat hainele dela spital. Au fost la
etuvă.
Azi, achitat, escrocul a fost să se arate la
închisoare. In două zile s-a vindecat ulcerul, s-a întărit vocea, figura s-a
îngrăşat; ochiul a redevenit obraznic, ca în societatea defunctului frate, şi
semeţ,
P. S. Un alt avocat
care a izbutit pe calea sinucigaşului prin reţete deosebite, a golit
apartamentul mortului de cărţi, mobilier şi tablouri, şi le-a însuşit, şi a
uşurat şi buzunarul văduvei, de câteva sume de bani cu ajutorul unui manuscris
al sinucigaşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu