Obiectivitate şi relativism
Constat că piaţa ideilor e, la toate nivelele, invadată de o inflaţie relativistă care
se ia drept „obiectivitate“. E rău Ponta? Nu zic nu, dar nici Iohannis
nu e mai breaz. Pesedeul e plin de mafioţi? Ce vorbeşti?! Da’ pedeliştii
cum or fi? E defectă Elena Udrea? Dar lasă că nici cu Monica Macovei nu
mi-e ruşine! E Tăriceanu mai „prostănac“ decît chiar Geoană? O fi, dar
nici Blaga nu e chiar atît de diferit de Băsescu! Mai departe: au greşit
ruşii că au forţat frontierele Ucrainei? Să fim „obiectivi“: americanii
ce-au căutat în Irak? S-a băgat Putin peste georgieni? Păi, Obama nu
s-a băgat peste sirieni? Ş.a.m.d. Un demon al entropiei, al unei
omogenizări „analitice“ – din care rezultă că nimeni nu are, de fapt,
dreptate, că nimeni nu e mai „legitim“ decît ceilalţi, ba chiar că cei
care se cred mai „legitimi“ sînt tot nelegitimi, ba chiar niţeluş mai
puţin legitimi decît cealaltă „tabără“ – invadează judecata
„echidistanţilor“ şi se recomandă drept „obiectivitate“.
