Cea mai adanca filosofie

Am ajuns la concluzia ca un neamt poate fi un specialist excelent intr-un domeniu oarecare si ca acolo poate gandi foarte profund, dar, dupa ce isi termina treaba, inceteaza sa gandeasca. Societatea i-a pus la dispozitie cam tot ce este necesar ca el sa traverseze oceanul dintre locul de munca si casa fara sa fie nevoit sa gandeasca. Totul este gandit de altii. Si este gandit atat de bine, incat eu, ca neamt, nu mai trebuie sa ma gandesc la nimic. Eu trebuie sa am in vedere un singur lucru: ca exista un sistem de reguli si ca ele imi asigura posibilitatea de a nu gandi. Pretutindeni sunt semne care imi arata in ce directie sa o iau. Daca le respect, stiu sigur ca ajung acolo unde trebuie. Merg cu masina noaptea la ora trei si nu mai e nimeni, toata lumea doarme. Casa mea e la strada, pe partea stanga. Ajung in dreptul ei si nu am decat sa virez la stanga ca sa ma gasesc in fata garajului. Dar eu nu fac asta. Motivul? Simplu, e linie continua. "Dar nu vine nimeni", mi-as spune daca as fi roman. Insa nu sunt roman, nu gandesc, eu folosesc numai reflexul de a aplica regulile, asa ca imi continui mersul pana la primul giratoriu, intorc acolo regulamentar si vin acasa. Cam despre asta e vorba.

Reguli nemtesti

Aici in Hannover si, cu siguranta, in intreaga Germanie, se traieste dupa principiul "Lasa-l pe fiecare in legea lui, nu te baga, pentru cei care nu fac ce trebuie exista servicii specializate". Spre exemplu, daca o individa opreste masina in mijlocul intersectiei si incepe sa-si faca unghiile de la picioare cu oja, nimeni nu va incerca altceva decat sa dea un claxon si apoi, vazand ca pe ea o doare la doi metri in fata degetelor mari de la picioare, cu totii vor cauta sa o ocoleasca, lasand-o acolo linistita. Si nu, nu va fi decat un claxon stingher, hai doua, nici vorba de un cor imens, ca in intersectiile patriei mele, nu va bloca nimeni claxonul pe ON cu ajutorul batei de baseball pe care o are in portbagaj, nu se va da nimeni jos la tipa aia, nu va organiza nimeni o trupa de soferi vanjosi care sa ia pe sus masina cu oja cu tot. Nici vorba, maximul pe care il vor face aici va fi sa sune la politie; politia va sosi in doua minute, o va legitima pe tipa, o va trage de-acolo si va debloca intersectia.

Apoi, cu totii zice-vor: "Ce bine ca avem politie, ce bine ca avem reguli, ce bine ca traim in Germania".

Parcarea la romani

Sa presupunem ca ai un loc de parcare. Nu este al tau in sensul ca ai turnat asfacltul acolo, pe pamantul mostenit de la bunici. Nu este nici macar inchiriat de la primarie. Dar este "al tau", pentru ca in fata blocului unde locuiesti este o parcare cu zece locuri si acolo nu parcheaza nimeni altcineva in afara de locatari. E asa, ca un fel de intelegere nescrisa, pe care e normal s-o respecte toata lumea. Asa cum tu, cand te duci la cineva in vizita, nu parchezi pe locul nimanui, ci cauti sa te strecori pe undeva, pe un trotuar mai putin circulat sau prin vreo alveola din fata unui parc, te astepti ca si ceilalti oameni sa faca acelasi lucru.

Reguli si proceduri

Cred ca angajatii din firmele serioase au toate sansele sa isi rezolve problemele existentiale inaintea noastra, a celor care nu avem de-a face cu programul strict, cu munca densa 10 ore pe zi si cu venitul acasa doar pentru a regasi o perna. Prin probleme existentiale inteleg acele nelinisti care il macina pe omul modern atunci cand isi pune intrebari de genul: "oare care este sensul vietii mele?" Ei bine, angajatii firmelor serioase, confruntati cu acest tip de probleme, pot ajunge foarte usor la Decalog.