Parcari la Massa Lubrense

Daca tot am vorbit de parcari, mi-am adus aminte de o faza foarte interesanta petrecuta acum doi ani (sau trei), in Italia. Am inchiriat atunci un mic apartament intr-o localitate de care nu auzisem niciodata: Massa Lubrense. Departe de lumea dezlantuita, cu alte cuvinte. Apartamentul se afla foarte aproape de mare, acolo unde se ispraveste strada intortocheata si ingusta care coboara din centrul localitatii. Are o terasa si o curte betonata, unde lasam masina peste noapte. In prima dimineata, cand am vrut sa iesim, ne-am trezit ca poarta este blocata de un Fiat. Pe intregul sens erau parcate masini, aproape bara la bara. Aveam sa aflam ulterior ca le apartineau unor domni care plecau cu diverse ambarcatiuni catre plaje mai indepartate. 

Parcarea la romani

Sa presupunem ca ai un loc de parcare. Nu este al tau in sensul ca ai turnat asfacltul acolo, pe pamantul mostenit de la bunici. Nu este nici macar inchiriat de la primarie. Dar este "al tau", pentru ca in fata blocului unde locuiesti este o parcare cu zece locuri si acolo nu parcheaza nimeni altcineva in afara de locatari. E asa, ca un fel de intelegere nescrisa, pe care e normal s-o respecte toata lumea. Asa cum tu, cand te duci la cineva in vizita, nu parchezi pe locul nimanui, ci cauti sa te strecori pe undeva, pe un trotuar mai putin circulat sau prin vreo alveola din fata unui parc, te astepti ca si ceilalti oameni sa faca acelasi lucru.