Se afișează postările cu eticheta apartament. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apartament. Afișați toate postările

miercuri, 4 aprilie 2012

Parcari la Massa Lubrense

Daca tot am vorbit de parcari, mi-am adus aminte de o faza foarte interesanta petrecuta acum doi ani (sau trei), in Italia. Am inchiriat atunci un mic apartament intr-o localitate de care nu auzisem niciodata: Massa Lubrense. Departe de lumea dezlantuita, cu alte cuvinte. Apartamentul se afla foarte aproape de mare, acolo unde se ispraveste strada intortocheata si ingusta care coboara din centrul localitatii. Are o terasa si o curte betonata, unde lasam masina peste noapte. In prima dimineata, cand am vrut sa iesim, ne-am trezit ca poarta este blocata de un Fiat. Pe intregul sens erau parcate masini, aproape bara la bara. Aveam sa aflam ulterior ca le apartineau unor domni care plecau cu diverse ambarcatiuni catre plaje mai indepartate. 



joi, 15 martie 2012

Cum da napasta peste om

De data asta, Richi a intrecut masura. Iata ce a fost capabil sa faca.
Pe la 10, a venit camerista sa ma intrebe daca am ceva nevoi. Am pus-o putin la treaba, ca pana acum s-a cam lenevit. Din cauza asta, n-am observat ca Richi nu mai era in apartament. Dupa ce a plecat camerista, da-i si cauta-l pe nemernic. M-am dus prin tot hotelul, nimeni nu-l vazuse. Am iesit in curte, am strigat, am fluierat - nimic. In cele din urma, vazand ca la camera vecina sunt niste chei in usa, am batut si apoi am intrat, convins ca e camerista pe-acolo. Ei bine, purcelul era inauntru, statea nemiscat, doar se uita la mine cu niste ochi din aia nedumeriti. Statuse acolo fara sa-i pese ca il cauta toata lumea si, lucru deosebit de grav, facuse caca in fata usii de la baie, pe mocheta prazulie. In apartament nu era nimeni, camerista coborase dupa nu stiu ce chestii, asa ca ma aflam, pur si simplu, in apartamentul cuiva fara sa am acest drept. Am vazut niste pantofi, niste pantaloni atarnati pe cuier si poate ca as mai fi vazut si altele daca nu as fi luat repede rahatii cainelui cu niste hartie igienica si nu m-as fi grabit sa inchid usa pe dinafara. 
Acum stau si ma gandesc: uite cum da napasta peste om! Daca aparea locatarul de drept si ma gasea la el in apartament, cu caine cu tot? Ce explicatii as mai fi putut sa-i dau?


După mine!