Cea mai adanca filosofie

Am ajuns la concluzia ca un neamt poate fi un specialist excelent intr-un domeniu oarecare si ca acolo poate gandi foarte profund, dar, dupa ce isi termina treaba, inceteaza sa gandeasca. Societatea i-a pus la dispozitie cam tot ce este necesar ca el sa traverseze oceanul dintre locul de munca si casa fara sa fie nevoit sa gandeasca. Totul este gandit de altii. Si este gandit atat de bine, incat eu, ca neamt, nu mai trebuie sa ma gandesc la nimic. Eu trebuie sa am in vedere un singur lucru: ca exista un sistem de reguli si ca ele imi asigura posibilitatea de a nu gandi. Pretutindeni sunt semne care imi arata in ce directie sa o iau. Daca le respect, stiu sigur ca ajung acolo unde trebuie. Merg cu masina noaptea la ora trei si nu mai e nimeni, toata lumea doarme. Casa mea e la strada, pe partea stanga. Ajung in dreptul ei si nu am decat sa virez la stanga ca sa ma gasesc in fata garajului. Dar eu nu fac asta. Motivul? Simplu, e linie continua. "Dar nu vine nimeni", mi-as spune daca as fi roman. Insa nu sunt roman, nu gandesc, eu folosesc numai reflexul de a aplica regulile, asa ca imi continui mersul pana la primul giratoriu, intorc acolo regulamentar si vin acasa. Cam despre asta e vorba.

Viata neamtului intre lucru si casa este o mare intotdeauna calma, pe care o pot traversa si copiii, pentru ca exista reguli. Acolo unde sunt reguli, e si fericirea omului. Nu conteaza cum sunt regulile, bune sau rele, vom fi de acord ca ele sunt bune intotdeauna. De ce vom crede asta? Simplu, pentru ca ele sunt date de parlament sau de consiliile locale si acolo lucreaza oameni care au fost alesi sa faca reguli bune, nu proaste.

Ar fi inca o intrebare de pus, dar nemtii nu si-o pun: de ce e bine sa nu trebuiasca sa gandesc? Raspunsul ar fi urmatorul: ca sa elimin si cea mai mica posibilitate de a ajunge la concluzia ca existenta e ceva mai mult decat un set de reguli. La lucru traiesc cu siguranta ca daca imi fac treaba, nu voi fi dat afara - am sefi competenti, care respecta regulile de la prima pana la ultima. Acasa, am sistemul meu de reguli, de la care nu ma abat: masa e la anumite ore, meniul e stabilit clar, pe zile, fiecare lucru se afla in cel mai potrivit loc din cate se pot gasi in casa si nu se intampla niciodata sa nu-l gasesc, numarul de calorii este scris deasupra frigiderului, intre 4 si 5 ma dau cu bicicleta, ma culc si ma scol intotdeauna la aceleasi ore, la 7 dimineata ies pe balcon si trag aer in piept multumindu-i lui Dumnezeu ca am asa o priveliste frumoasa si asa un aer curat, citesc carti cu mesaj pozitiv, in care oamenii nu gandesc ci doar se duc la cumparaturi si fac sex, la televizor ma uit la programele regulamentare, am cu vecinii o relatie corecta, in sensul ca ne salutam intotdeauna respectos si schimbam doua trei cuvinte despre vreme, plantez floricele vesele pretutindeni in fata casei si in curte, am in permanenta la mine pungulite pentru rahatul pe care l-ar putea elimina cainele pe asfalt, fac economie la apa si la lumina, separ gunoiul pe categorii, folosind pungi de culori diferite. Viata trece fara sa-mi dau seama, fara incidente, unsa, asa ca nu am cum sa fiu pus in situatia de a gandi. Nemtii sunt detinatorii celei mai adanci filosofii, ei au gasit toate raspunsurile la toate intrebarile: viata e un set de reguli, omul e o fiinta creata ca sa respecte regulile. Iar moartea nu e decat una dintre reguli, insa cea mai importanta, pentru ca ea va fi respectata inclusiv de cei, tot mai putini, care sunt loviti de indoieli si se intreaba, in cate o dimineata, ciufuti: "Dar de ce naiba trebuie sa respect eu toate regulile astea?"