O poezie a lui Dimitrie Stelaru

Inger vagabond

Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodata Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decît Umilinta;
Dar pîna cînd, înger vagabond, pîna cînd
Trupul acesta gol si flamînd?

Ne-am rasturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin paduri la marginea oraselor-
Nimeni nu ne-a primit niciodata,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndaratnicie murim
Si rana mîinilor cauta pîinea aruncata.

Marii judecatori ne-au închis
Staruind în ceata legilor lor;
Pe fruntile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoti, nebuni. Lepadatii noroadelor.
Casa lor e temnita. Puneti lacate bune fiarelor."

Odata-poate cu înfriguratele zori vom sîngera
Si spînzuratorile ne vor ridica la cer.
Dar lasa, Dimitrie Stelaru, mai lasa!
Într-o zi vom avea si noi sarbatoare-
Vom avea pîine, pîine
Si-un kilogram de izma pe masa.