Mici intamplari cu animale (41)

Între vulpe şi fazani

Un maistru fazanier a dat o notă bună vulpii. Pîndea iarăşi după răpitoare într-o dimineaţă de toamnă în colţul unei mi­rişti - îţi era mai mare dragul să vezi vînatul liniştit, ieşit la hrană. Miriştea părea presărată cu fazani: cocoşi bătrîni în toată splendoarea hainei, tineri care începeau şi ei să se colo­reze frumos, găini în penajul lor modest. Cîţiva iepuri, două-trei căprioare întîrziate. Vînat paşnic, care îşi vedea de treaba lui, fiecare după rosturile vieţii. Iată că apare şi o vulpe. „Acum va fi spaimă generală", se gîndi omul. Vulpea se fu­rişează tiptil, vine tocmai în direcţia celui ce o aştepta cu puşca. Ar fi putut trage în ea şi cu glonţul drillingului, dar mai sigură era împuşcătura cu alice, din apropiere, iar adă­postul era bun, vîntul trăgea către vînător, vulpea se apropia. O va aştepta.

Dar cucoana cu hlamida roşie nu avea grabă să vină în gura puştii. La un loc a început să caute pe jos. Sărea încoace, sărea încolo, prindea ceva, mînca. Vînat nu era ceea ce prin­dea. Uneori sărea de-a dreptul într-un grup de fazani şi prin­dea ceva de acolo, si iarăşi se vedea că nu e vînat. Fazanii săreau în lături, dar nu se ridicau în aripi, nici nu fugeau de­parte; îndată continuau să ciugulească pe jos.

Deodată s-a întîmplat ceva cu totul neobişnuit. Cîţiva fa­zani o iau la fugă în aceeaşi direcţie, dar şi vulpea alături şi pe întrecute cu ei. Au ajuns pînă aproape de vînător şi acesta a putut desluşi bine pricina acestei alergări pe întrecute; sărea de moarte un şoarece printre ţepii miriştii şi atît vulpea, cît şi fazanii rîvneau să-l prindă; doar nici fazanii nu dispreţuiesc asemenea hrană, hrană de carne. Vulpea a cîştigat cursa şi a pus gura pe şoarece. Fazanii s-au răspîndit, liniştiţi, fără să dea prea multă atenţie vulpii, care la rîndui ei... îi dispreţuia.

Va fi vulpea pustiitoare de şoareci şi cînd îi are din belşug, se mulţumeşte cu ei şi nu-i mai stă gîndul la alt vînat, greu de prins. În fazanerii, totuşi, n-are ce căuta. Oricît a fost de... cinstită acea vulpe, n-a iertat-o păzitorul fazanilor. Scena a fost însă interesantă şi instructivă, vrednică de ţinut în minte şi de istorisit.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor