Astazi soseste camionul cu lucrurile din Timisoara. O sa am din nou cartile si oalele mele dragi.
Ieri am bantuit 5 ore prin IKEA dupa niste paturi si saltele. Vin si alea azi, va trebui sa le montez. Ma pricep la montat paturi ca ministrul educatiei la limba romana, dar va trebui sa ma descurc. In urmatoarele doua zile ne mutam.
Problemele pe care va trebui sa le infrunt sunt din cele mai variate. O sa trebuiasca sa tund iarba, sa plivesc, sa repar diverse maruntisuri... asta inseamna ceva ce n-am mai facut niciodata. Dar nu am incotro: asa-i cand incepi o viata noua.
Viata asta noua e o chestie despre care multi vorbesc, putini o fac. Cand vine vorba de trecut la fapte mai toti incep sa dea inapoi: "Stai asa, pai cum sa nu mai merg eu la magazinul din colt sa-mi iau tutun, cum sa nu mai merg la una mica cu baietii, cum sa nu mai stau eu in balconul de-o viata cu berica la picior, cum sa...cum sa"!
Si pana cand sa tot incepi vieti noi? La mine e a treia oara deja.
Gradinaritul, de exemplu va fi parte integranta a vietii mele noi. De cand ma stiu, aud oameni zicand "ei, abia astept sa ies la pensie ca sa ma ocup linistit de gradina, sa cresc flori si iepuri etc". Dar asta e pentru cei care stiu sa faca asa ceva, au mai facut, dar n-au avut timp destul ca sa faca atat cat ar fi vrut. In cazul meu e ca si cum as zice ca abia astept sa ma ocup de locomotive. Pai ce stiu eu despre locomotive? De ce ar fi pentru mine o placere sa ma ocup de ele? Nu-mi ramane decat speranta (aia care moare ultima) ca voi deprinde gradinaritul si ca mi se va parea atractiv. Pentru ca decat sa faci ceva in sila, mai bine nu faci deloc.
Nu cred ca o sa am internet pana pe saptamana viitoare. Lucru bun. O sa revin pe blog dupa o pauza de cateva zile. Azi si maine cred ca mai scriu cate ceva, apoi gata.
Viata devine cu adevarat suspecta atunci cind auzi lamentul cite unui privilegiat al sortii. "Mi-a venit noua mobila! Ah, cita treaba!" ori "Mi-am cumparat cutare obiect! Ah, cite greutati ma asteapta!" E aici mereu o bucurie travestita in acea ingrijorare alintata de care lumea ar trebui sa ia act ca de un lucru autentic. Fireste, cei mai multi se angajeaza in acest joc, impreunindu-si palmele si compatimindu-l la fel de fals pe vorbitor. Altii il compatimesc de-a binelea! Dupa cum mai exista, fireste, si dintr-aia care isi imping ochelarii catre radacina nasului si, in timp ce-si examineaza interlocutorul cu o anume bunavointa, rostesc o fraza care incepe de regula cu cuvintele: "Stii ceva, bai nene..."
RăspundețiȘtergereBanuiesc ca te referi la altcineva, cata vreme la mine e vorba de VECHEA mobila, aia din Timisoara. Mai las-o si tu cu schemele astea fixe, ca de multe ori nu se potrivesc
RăspundețiȘtergereLas', ca le mai potrivesc eu cu mîna :)
RăspundețiȘtergere