Mărgele colorate din partea lui Mircea Diaconu

Odată cu învestirea Cabinetului Ponta se pune din nou problema criteriilor care stau la baza alegerii unei persoane care să ocupe un fotoliu de ministru. Îmi aduc aminte de vremurile în care la conducerea Apărării era un răcan scorțos, care nu știa decât să ragă la ostași și să dea ordine. Scandalul a fost imens în momentul în care în fruntea ministerului a fost numit un civil. Astăzi, însă, lumea consideră ceva firesc ca Armata să fie condusă de un civil. Cred că fiecare s-a convins că în fruntea unor instituții - ministere etc, trebuie să fie oameni care au în primul rând calități manageriale, dovedite în împrejurări anterioare.

Din acest punct de vedere, stau și mă întreb: ce-l recomandă pe Mircea Diaconu să conducă Ministerul Culturii? El vine din poziția de director al Teatrului Nottara, unde nu a făcut nimic, din câte aud, în afară de a-și angaja nevasta în teatru, fără concurs, pe un post important. În plus, el a luat liniștit timp de ani de zile două salarii - și ca director și ca parlamentar. Așadar chestii tipice pentru o anumită tagmă a parveniților pe criterii politice, care nu respectă aproape niciun principiu moral și driblează la limita legii, susținuți de șefii lor de partid. Am avut miniștri de felul ăsta mai mereu, în toate guvernele. Victor Ponta, însă, a promis că se va afișa cu altfel de oameni. Din păcate, el nu-și poate ține promisiunea (și nici nu cred că este interesat să și-o țină), pentru că în spatele lui sunt forțe și interese copleșitoare. Atât PNL cât și PSD au nevoie de acces efectiv la putere, așadar trebuie să-și planteze oamenii credincioși în funcții importante. Ca să nu mai vorbim de PC, unde Voiculescu (Felix) zis Varanul are interese financiare imense în diverse zone ale economiei și, în plus, trebuie să scape, prin orice mijloace, de procesele în care este învinuit de infracțiuni destul de urâte.

Dar să revin la Mircea Diaconu și la întrebarea: „De ce trebuie el să ocupe fotoliul de ministru al culturii?” Caut un răspuns rațional, nu cazuistică USL-istă. I-am auzit deja pe unii (între care l-am remarcat pe re-înviatul Codrin Ștefănescu) perorând: „Diaconu este un mare actor, un om de cultură, un om admirabil, mare caracter etc etc”. Bun, dar care dintre aceste calități îl recomandă pentru a fi ministru? Aici e întrebarea. Și la întrebarea asta, USL-iștii se reped: „Dar pe Funeriu ce îl recomandă la educație? Dar pe cutare, dar pe cutare?” OK, nu-i recomandă nimic, dar ăsta nu e un răspuns la întrebarea: „Ce îl recomandă pe Diaconu (și nu pe Funeriu etc) să fie ministru al culturii?” Răspunsul îl știe orice om care gândește: pe Diaconu îl recomandă PNL. Dacă PNL vrea să-l pună ministru pe X, îl pune și gata, nu contează ce știe omul ăla, ce a făcut înainte etc. Asta e parte integrantă din „revoluția bunului simț”. La fel face PSD, la fel PC. La fel a făcut PDL.
Problema ar fi următoarea: ani și ani de zile, USL s-a pronunțat public împotriva acestui sistem de a pune pe funcții oameni fără pregătire managerială, care nu au decât calitatea de a fi „trepăduși de partid”. Iată că acum, USL procedează în exact același mod. Ce este de înțeles de aici? Nimic altceva decât că toți sunt o apă și-un pământ, că promisiunile electorale sunt în continuare apă de ploaie și că, lucru cu adevărat grav, populația este în continuare ușor de dus cu zăhărelul, precum odinioară indienii care le dădeau comorile lor exploratorilor în schimbul unor mărgele colorate.