Între vulpe şi fazani
Un maistru fazanier a
dat o notă
bună
vulpii. Pîndea iarăşi după răpitoare într-o dimineaţă de toamnă în colţul unei mirişti - îţi era mai mare dragul să vezi vînatul
liniştit,
ieşit
la hrană.
Miriştea
părea
presărată cu fazani: cocoşi bătrîni în toată splendoarea hainei, tineri
care începeau şi ei să se coloreze frumos, găini în
penajul lor modest. Cîţiva iepuri, două-trei căprioare întîrziate. Vînat paşnic, care îşi vedea de treaba lui,
fiecare după
rosturile vieţii.
Iată că apare şi o vulpe. „Acum va fi spaimă generală", se gîndi
omul. Vulpea se furişează tiptil, vine tocmai în
direcţia
celui ce o aştepta
cu puşca.
Ar fi putut trage în ea şi cu glonţul drillingului, dar mai
sigură
era împuşcătura cu alice, din apropiere, iar adăpostul era bun, vîntul trăgea către vînător, vulpea se apropia. O va
aştepta.