Se afișează postările cu eticheta engleza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta engleza. Afișați toate postările

vineri, 5 aprilie 2013

Problem solved

Unul din oamenii cu care am de-a face mai des aici, în Germania, este Igor. Vine din Slovacia, e inginer și un tip foarte pragmatic. Deunăzi, am mers cu el la un magazin de cabluri și alte minuni și, pe drum, am discutat mai multe și mai serioase decât de obicei. Printre altele, a venit vorba despre sensul a ceea ce facem. El, de exemplu, învață germana, cu toate că știe precis că peste un an se va întoarce în țara lui. Se chinuie, ia lecții particulare, dar în magazin a dat-o pe engleză. Așa că nu m-am putut abține și l-am întrebat de ce se luptă cu germana. Mi-a spus că lui îi place să învețe limbi străine, că știe să se descurce în multe limbi și că așa consideră el normal, ca atunci când locuiești într-o țară să îi înveți limba. Apoi m-a întrebat și el pe mine de ce nu învăț germana și i-am spus, simplu, că nu văd sensul, câtă vreme engleza îmi e suficientă (și necesară, desigur). I-am mai spus că așa sunt românii, au un soi de fatalism, li se pare că orice-ai face până la urmă tot vei constata că a fost degeaba etc. Evident, de-aici am ajuns la problema morții. Eu i-am spus că întrebarea „de ce murim?” este fundamentală și că problema morții, în general, este una la care nu ai cum să nu te gândești. La care Igor, în simplitatea lui inginerească, mi-a spus: „This is not a problem. You will die, I will die, all of us will die. Hence, problem solved”.



marți, 15 ianuarie 2013

marți, 17 aprilie 2012

Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.


marți, 31 ianuarie 2012

Copacul

De luni pana miercuri, Maria merge la engleza. O iau de la scoala si o duc la un centru de limbi straine numit Babel, care functioneaza intr-o cladire imensa, in zona Palatului Flavia. Ieri a mers la ora doua si am luat-o la trei si jumatate. In timp ce o asteptam, undeva la etajul doi, a ajuns pana la mine un copac. Da, a ajuns, pentru ca pana atunci nu-l observasem si el s-a intins cumva, nu stiu exact despre ce a fost vorba, dar m-a facut sa-l observ. Asa ca n-am avut incotro si i-am facut niste poze. Uite:



După mine!