Marea problema cu care m-am confruntat la venirea în Germania a fost debarasarea de gunoiul menajer. Aici, gunoiul se separă încă din bucătărie. Ai un coş de gunoi cu trei camere, ca o inimă de broscan. În prima pui o pungă în care arunci hârtii. În a doua o pungă pentru plastic, peturi etc. În a treia, o pungă în care îndeși mull, adică resturi alimentare. Pungile pentru hârtie sunt albastre, cele pentru plastic galbene, iar cele pentru mull negre şi groase. Toate se găsesc prin supermarketuri. Cele albastre şi cele galbene sunt gratuite. Cele negre costă de te rup. Adică 20 de pungi de mull te pot costa chiar și 15 euro, funcție de marcă. Nu-i de mirare că oamenii caută diverse combinaţii ca să evite folosirea acestor pungi.