duminică, 14 octombrie 2012

Mici intamplari cu animale (97)

Cum a scăpat potîrnichea
Eram pe cîmpul înzăpezit într-o zi de februarie, în nădejdea să văd vreun alai de nuntă al vulpilor si să împuşc vreuna. La asemenea vînătoare se trage la distanţă mare, deci aveam cu mine carabina. Zăpadă multă, adunata în multe locuri în tro­ieni de viscolul care bătuse într-una înainte cu vreo două zile. 
Înaintam de-a lungul unui răzor înalt, sub care vîntul îngră­mădise omăt mult. Mai jos alt răzor, ca şi acesta pe care mă găseam eu, în creasta lui cu zăpada măturată, sub buza lui cu troian. Fără veste apare un uliu porumbar (Accipiter gentilis gallinarum). Venea ca fulgerul de-a lungul răzorului din jos, aproape de pămînt. Cam din dreptul mea se ridică două potîrnichi, cu strigătul lor speriat. Stau pe locşorul cu zăpadă puţină. Porumbarul se repede, cotind după una, o ajunge, o loveşte, cade cu ea la pămînt, o ia în gheare şi pleacă. Cealaltă potîrniche zboară de-a dreptul spre mine şi, spre mirarea mea, se izbeşte cu toată puterea în zăpada groasă de sub răzorul meu. Scena n-a durat decît cîteva clipe. După cum mi-a fost greu să petrec cu atenţie zborul ambelor potîrnichi, care s-au despărţit în momentul atacului, acum îmi era greu să-mi împart gîndurile între biata victimă şi potîrnichea care s-a izbit lîngă mine. În sfîrşit, vreau să văd ce s-a întîmplat cu aceasta. Desigur, o voi găsi zdrobită, cu atîta putere se izbise în zăpada care mai avea şi o scoarţă subţire. Găsesc uşor locul: o gaură de tunel. Dau zăpada la o parte şi... zvrrrr ! pleacă potîrnichea teafără. Dintr-o greşeală de zbor să se îi înfundat potîrnichea în troian? Nu cred. Să fi făcut intenţionat ingenioasa manevră, singura ei scăpare în întinderea fără spinării de acolo? Se poate, şi înclin să cred aşa.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!