Bătrânii, se spune, sunt înțelepți. Pur și simplu când vezi un bătrân cu barbă albă te și gândești: omul asta trebuie să fie un înțelept. De ce oare se face asocierea asta, mi-e greu să pricep. Există tot felul de bătrâni: unii sunt frumoși, alții nu, unii au barbă albă alții nu au deloc. Unii sunt blânzi și buni, alții sunt răutăcioși și clevetitori. Unii sunt ageri la minte, alții senili. Și tot așa. De unde și până unde ideea că bătrânii sunt neapărat înțelepți, rămâne un mister.
Se vorbește extrem de mult despre „înțelepciunea vârstei”. Adică omul pe măsură ce îmbătrânește devine tot mai înțelept. Bun, să admitem că așa e, cu toate că poți întâlni bătrâni cu mult mai neghiobi decât erau în tinerețe. Să zicem că orice om, odată cu vârsta, devine mai înțelept și să ignorăm excepțiile. Unii devin puțin mai înțelepți, alții mult mai înțelepți. În principiu, însă, fiecare om, pe măsură ce îmbătrânește, devine mai înțelept. Dar în ce constă în fond înțelepciunea asta care sporește odată cu vârstă? Din observațiile mele, ea se reduce la două lucruri pe care bătrânul înțelept le-a înțeles: că nimeni nu poate să prevadă viitorul și că viața le rezolva pe toate. Simplu și eficient.
Schema clasică e următoarea. Un tânăr debordând de viață vrea să se căsătorească. A pus ochii pe o anume fată, care îl iubește la nebunie. Părinții ambilor sunt de acord cu căsătoria. Toți cunoscuții spun vorbe frumoase despre cuplul care urmează să se înfiripe. Numai un bătrân uitat într-un colț zice ceva de genul „eheeeeei, nu va bucurați prea tare, că nu se știe niciodată”. Cei doi se căsătoresc și, după 10 ani, se află că el a devenit un bețivan cronic și că ea l-a părăsit fugind cu un țigan de la circ. În acel moment, toată lumea își aduce aminte de spusele bătrânului și cu toții zic, dând din capete: „vezi, uite cât de înțelept era moșul ăla, știa el ce știa”.
Ce știa de fapt moșul? Știa că e posibil că un lucru care începe frumos să se termine rău și că viața face în așa fel încât până la urmă lucrurile să se așeze cumva. Așa a și fost: cuplul s-a despărțit, dar fiecare și-a găsit o nouă situație, adică pălălaia s-a liniștit.
Cam asta e tot. Înțeleptul bătrân nu face, în opinia mea, nimic altceva decât să dea glas unei încetineli în luarea deciziilor, care survine, într-adevăr, odată cu vârsta. El nu se grăbește, stă și analizează, pentru el o zi în plus sau în minus nu mai contează, în vreme ce pentru tânărul năvalnic o oră cu iubita lui înseamnă o eternitate. Bătrânul înțelept a trăit suficient că să vadă zeci de cupluri despărțindu-se, așa că poate spune liniștit „nu se știe ce-o să iasă”.
În sensul asta am putea spune, într-adevăr, că bătrânii sunt înțelepți. Înțelepciunea lor nu are nimic de-a face cu inteligența, cu educația ori cu erudiția. Pur și simplu, ei trăiesc mai încet și îi sfătuiesc și pe ceilalți să reducă viteza.
Schema clasică e următoarea. Un tânăr debordând de viață vrea să se căsătorească. A pus ochii pe o anume fată, care îl iubește la nebunie. Părinții ambilor sunt de acord cu căsătoria. Toți cunoscuții spun vorbe frumoase despre cuplul care urmează să se înfiripe. Numai un bătrân uitat într-un colț zice ceva de genul „eheeeeei, nu va bucurați prea tare, că nu se știe niciodată”. Cei doi se căsătoresc și, după 10 ani, se află că el a devenit un bețivan cronic și că ea l-a părăsit fugind cu un țigan de la circ. În acel moment, toată lumea își aduce aminte de spusele bătrânului și cu toții zic, dând din capete: „vezi, uite cât de înțelept era moșul ăla, știa el ce știa”.
Ce știa de fapt moșul? Știa că e posibil că un lucru care începe frumos să se termine rău și că viața face în așa fel încât până la urmă lucrurile să se așeze cumva. Așa a și fost: cuplul s-a despărțit, dar fiecare și-a găsit o nouă situație, adică pălălaia s-a liniștit.
Cam asta e tot. Înțeleptul bătrân nu face, în opinia mea, nimic altceva decât să dea glas unei încetineli în luarea deciziilor, care survine, într-adevăr, odată cu vârsta. El nu se grăbește, stă și analizează, pentru el o zi în plus sau în minus nu mai contează, în vreme ce pentru tânărul năvalnic o oră cu iubita lui înseamnă o eternitate. Bătrânul înțelept a trăit suficient că să vadă zeci de cupluri despărțindu-se, așa că poate spune liniștit „nu se știe ce-o să iasă”.
În sensul asta am putea spune, într-adevăr, că bătrânii sunt înțelepți. Înțelepciunea lor nu are nimic de-a face cu inteligența, cu educația ori cu erudiția. Pur și simplu, ei trăiesc mai încet și îi sfătuiesc și pe ceilalți să reducă viteza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu