joi, 25 octombrie 2012

De-ale lui Zoscenko (33)


Stimate cititorule, nu ştiu ce fel de ziare au să apară peste osută de ani.
Poate că nici n-au să apară ziare. Poate că fiecare cetăţean va avea prins deasupra patului un mic aparat de radio, prin intermediul căruia va afla ultimele ştiri politice senzaţionale.
Dar poate că va mai exista şi ziarul. Desigur, o să fie altfel decît cel de-acum. O să fie, mă gîndesc, tipărit pe carton Bristol, cu marginile aurite, în 24 de pagini.
Un singur lucru însă se va menţine: rubrica de reclamaţii.
Se zice că nimic nu e veşnic sub soare. Min­ciună! Rubrica reclamaţii va exista în vecii vecilor.
După modesta noastră părere, în anul 2025 rubrica asta va arăta cam aşa:

Aero-destrăbălare
Stimate tovarăşe redactor-şef, ieri, întorcîndu-mă de la serviciu cu aeroplanul instituţiei, iată ce tablou mi se înfăţişează în aer. Pe de­desubtul elicei trece un balon cu două locuri, în care zboară, rezemat în coate, responsabilul radio-bucătăriei nr.10, împreună cu casiera sa, Esipova.
Neputînd desluşi, din pricina zgomotului, ce vorbeau, am trecut pe-alături.
Ar fi de dorit ca redacţia să întrebe pe ce bani zboară cu balonul responsabilul radio-bu­cătăriei, care a pierdut simţul măsurii?
Iar casierei s-ar fi cuvenit demult să i se dea peste bot, ca să nu mai consume benzina cu amo­rurile ei.
Şi cînd te uiţi la ea din aeroplan, scoate limba la oamenii muncii.
                  Ceankov
                  Salariat la radio-bucătăria nr. 10

Indolenţă
Cetăţene redactor-şef, e timpul, în sfîrşit, să se facă ordine cu cenuşa.
Ducînd-o pe bunică-mea răposată la crema­toriu şi cerîndu-i responsabilului să-i incinereze într-un ritm susţinut rămăşiţele pămînteşti, mă prezint a doua zi după rezultat.
Aici constat că mi-au încurcat cenuşa, dîndu-mi în loc de cenuşa ei, cenuşa altei cetăţence.
La întrebarea unde e cenuşa bătrînei, respon­sabilul mi-a răspuns impertinent că n-are nici o importanţă a cui e cenuşa şi că el nu e dispus să-şi piardă vremea cu cenuşa.
La afirmaţia că bătrînă aceasta a fost mar­toră a Revoluţiei şi că era o bătrînă de seamă, responsabilul a sfeclit-o şi s-a rugat să nu aduc cazul la cunoştinţa centrului, propunîndu-mi, afară de asta, să iau în plus cîtă cenuşă poftesc.
La întrebarea cum pot eu să ştiu care ce­nuşă e şi a cui e, responsabilul a spus că el nu e la curent cu această chestiune şi că la urmă­toarele mele rude o să le marcheze special.
Stimate tovarăşe redactor-şef, ar fi timpul să se pună problema bunei organizări a acestei chestiuni în paginile organului dumneavoastră.
Cu salutări, Luşkin

Frînează ştiinţa
Stimate tovarăşe redactor-şef şi dragi tovarăşi zeţari,
Observînd de la geam prin telescop planeta Marte şi alte planete în scopuri ştiinţifice, am contatat o oarecare întunecare a reflectorului.
Urcîndu-mă imediat pe pervaz ca să văd ce s-a întîmplat şi ca să-mi dau seama de ce s-a produs această întunecare, şi dacă nu cumva vreo planetă s-a interpus în faţa telescopului, am văzut că, ceva mai la o parte, cineva a scos un fluierat puternic şi am surprins o siluetă dispărînd după colţul unui zgîrie-nori cu pa­tru etaje.
La o examinare mai atentă, am constatat că individul necunoscut a şterpelit lentila prin care te uiţi la luminile cereşti.
Declarînd la miliţie dispariţia lentilei, rog afară de asta stimatul organ de presă să mai scuture persoanele care frînează ştiinţa şi-ţi fură de sub nas lentilele ştiinţifice.
Nik. Kuşakov

Poveste veche
Fiind slab de constituţie, eu urc în fiecarc zi cu balonul pentru a face băi de soare.
Ieri, urcînd pe bolta cerului, am observat că pe fosta săgeată a Fortăreţei Sf. Petru şi Pavel atîrnă nu ştiu ce.
Apropiindu-mă, am constatat că atîrnă o mică fostă coroană.
Păi, pînă cînd, cetăţene redactor-şef şi zeţari?
Oare custodele fortăreţei mai visează la o reîntoarcere a regimului ţarist?
                                                                                                                                              Egor Babicev


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!