În scenele periculoase ori neplăcute, actorii de film sunt înlocuiți de dubluri. Dacă trebuie sărit din mers de pe coviltirul unei căruțe, n-o să sară Richard Gere în persoană, ci dublura lui. La fel, când e de intrat într-un canal plin de dejecții, n-o să între Michelle Pfeiffer, ci o persoană costumată și machiată ca să semene cu ea. Ei bine, de o dublură de felul asta aș avea și eu nevoie. Sunt, precum orice alt om, actor în filmul numit „viața”. Și atunci de ce să interpretez personal ceea ce nu-mi convine? De ce să nu vină dublura să facă tot ce e periculos, ori scârbos, ori enervant, iar eu să-mi văd liniștit de scenele care-mi plac? De ce să nu stau eu liniștit, scriind cărți de povești, făcând plăcinte vrăjitorești și ascultând Bach (uneori și Pink Floyd)? De ce să trebuiască să mă duc unde nu am chef, să discut cu oameni pe care-i detest, să strâng căcăței de-ai câinilor, să spăl mașina, să tund iarba, să scriu rapoarte, să fac, în general, ce nu-mi convine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu