joi, 11 octombrie 2012

Mici intamplari cu animale (95)

Dar iată că şi vărul mai mare al nevăstuicii, jderul, pare că dă dovadă de prevedere pentru zile negre. Scrie, în 1939, un inginer silvic, care trăia în Sebeş :                    
In luna noiembrie din anul trecut, la munte a pornit o nin­soare deasă şi în scurt timp s-a pus un strat gros de zăpadă. Paznicul era în patrularea lui de fiecare zi, cînd într-un loc dă de urmă de jder proaspătă. Socotind că pe acolo au trecut... cinci mii de lei — preţul de atunci al unei blăniţe de jder — a luat urma animalului, doar îl va putea apuca şi îi va lua cojocelul. Fiind meşter în urmărirea jderilor, a ţinut pîrtia pînă tare departe, descifrînd si descîlcind toate hieroglifele întipă­rite de jder pe zăpadă. La un loc a găsit zăpada scormonită.
Curios să vadă ce a căutat acolo jderul, a lărgit scurmătura şi a scos din ea un pumn bun de muşchi, între firele căruia era coajă de ou, spartă numai de atunci. Pe coajă se cunoştea bine restul de gălbenuş lins de jder. Nu încape îndoială că oul a fost depus de o găină de munte încă în primăvara trecută. Jderul l-a găsit atunci şi, fiind să­tul, l-a pus bine, învelit în muşchi, rezervă pentru zilele grele.
Şi ursul obişnuieşte să îngroape hoitul şi să-l acopere cu ce­tină, cu vreascuri, după ce s-a săturat din el. Că şi jderul ar avea obiceiul acesta pînă acum n-am observat, dar discutînd cu paznicii terenului de vînătoare cazul de mai sus, am aflat că el nu este izolat. La 16 februarie 1939, unul dintre paznici iarăşi a găsit coajă de ou de găină de munte, ou spart proaspăt, scos de jder de sub rădăcina unui brad, unde era ascuns. Şi de data aceasta oul nu putea fi decît din primăvara trecută, adus din cuib şi ascuns acolo. Am dobîndit convingerea că şi jderul îşi face provizii. Ceea ce mă miră însă este că el găseşte provizia la locul unde a ascuns-o şi după trecerea mai multor luni.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!