Puii — ai animalelor ca şi ai oamenilor — se joacă
fiecare în felul lui. Uneori şi la animale jocul se
apropie de sport: încearcă repetat pentru a izbuti o anumită
performanţă. Impresia aceasta am avut-o şi
cînd m-am delectat vreo jumătate de ceas cu gimnastica
la bară a unui ied de căprioară.
Era singur lîngă mama care păştea
prin apropiere. Alţi iezi, străini,
nu avea ca să încingă cu ei joacă şi o
făcea, de nevoie, singur. Puiul a inventat ceva
foarte sportiv. Amfiteatrul, cu un singur spectator, era larg: o tăietură
cît cuprindeau ochii, din culme în culme. Bara — un buştean
de molid, rămas de la exploatare, care zăcea
în vegetaţia nouă si mai păstra
încă cioturi din cetinile verzi de odinioară.
Iedul sărea peste buştean
fără să se
împiedice în cioturi; sărea şi de pe coastă în
jos, şi de jos în sus. A repetat de mai bine de
zece ori saltul. Uneori minunat, ca un campion, alteori mai împiedicîndu-se. O
dată s-a şi dat peste cap, fără să se
descurajeze însă. Apoi a urmat a doua figură.
Vroia să alerge de-a lungul buşteanului,
lung de vreo şase metri, ţinîndu-şi
echilibrul şi săltînd printre cioturi. Asta era mai greu. Cum plouase cu o zi înainte, buşteanul
era lunecos, unghiile iedului nu prindeau. Un salt bun; la al doilea a alunecat
şi a căzut alături.
Noroc că bara era la pămînt;
stricăciune nu se întîmpla. A doua încercare, a
treia. „Premiul întîi!" — a alergat din cap în cap şi a
sărit apoi victorios în ierbărie.
Încă odată şi
încă odată, nu ştiu
de cîte ori, cînd bine, cînd rău.
Ciugulind, căprioara s-a cam îndepărtat.
Desigur, i-a dat poruncă — deşi nu i-am auzit piuitul de
chemare — copilul ascultător a lăsat sportul şi
s-a grăbit lîngă mamă. Şi a
primit răsplata cuminţeniei
lui: o gură bună de lapte dulce.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu