marți, 23 octombrie 2012

Mici intamplari cu animale (100)


Puii — ai animalelor ca şi ai oamenilor — se joacă fiecare în felul lui. Uneori şi la animale jocul se apropie de sport: încearcă repetat pentru a izbuti o anumită performanţă. Im­presia aceasta am avut-o şi cînd m-am delectat vreo jumătate de ceas cu gimnastica la bară a unui ied de căprioară.
Era singur lîngă mama care păştea prin apropiere. Alţi iezi, străini, nu avea ca să încingă cu ei joacă şi o făcea, de nevoie, singur. Puiul a inventat ceva foarte sportiv. Amfitea­trul, cu un singur spectator, era larg: o tăietură cît cuprin­deau ochii, din culme în culme. Bara — un buştean de molid, rămas de la exploatare, care zăcea în vegetaţia nouă si mai păstra încă cioturi din cetinile verzi de odinioară. Iedul sărea peste buştean fără să se împiedice în cioturi; sărea şi de pe coastă în jos, şi de jos în sus. A repetat de mai bine de zece ori saltul. Uneori minunat, ca un campion, alteori mai împiedicîn­du-se. O dată s-a şi dat peste cap, fără să se descurajeze însă. Apoi a urmat a doua figură. Vroia să alerge de-a lungul buştea­nului, lung de vreo şase metri, ţinîndu-şi echilibrul şi săltînd printre cioturi. Asta era mai greu. Cum plouase cu o zi înainte, buşteanul era lunecos, unghiile iedului nu prindeau. Un salt bun; la al doilea a alunecat şi a căzut alături. Noroc că bara era la pămînt; stricăciune nu se întîmpla. A doua încercare, a treia. „Premiul întîi!" — a alergat din cap în cap şi a sărit apoi victorios în ierbărie. Încă odată şi încă odată, nu ştiu de cîte ori, cînd bine, cînd rău.
Ciugulind, căprioara s-a cam îndepărtat. Desigur, i-a dat poruncă — deşi nu i-am auzit piuitul de chemare — copilul ascultător a lăsat sportul şi s-a grăbit lîngă mamă. Şi a primit răsplata cuminţeniei lui: o gură bună de lapte dulce.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!