Din povestile lui O. Henry (4)

Filtrul dragostei lui Ikey Schoenstein

„Blue Light” e în centru, între Bowery şi First Avenue, acolo unde cele două străzi sunt foarte aproape una de cealaltă. „Blue Light” e genul de drogherie care consideră că nu e cazul să se încarce şi cu alte mărunţişuri, parfumuri şi îngheţată cu sucuri acidulate. Dacă omul vine şi cere un calmant, n-o să i se ofere o bomboană.

„Blue Light” dispreţuieşte metodele moderne de eco­nomisire a muncii pe care le întîlneşti în drogheriile din ziua de azi. Ea îşi macerează singură opiumul şi îşi fierbe propriul laudanum şi alte tranchilizante. Şi astăzi caşetele se prepară acolo, în spatele biroului înalt pe care se scriu reţetele — pe măsuţa acoperită cu ceramică, unde sunt separate cu o spatulă, rotunjite între două degete, pu­drate cu praf de magneziu şi vîndute în cutii rotunde de carton. Magazinul e situat în colţul în care se joacă cete de copii nebunatici, împopoţonaţi cu pene jerpelite, viitori candidaţi ai siropurilor de tuse şi balsamurilor alinătoare înşiruite pe rafturi.

Ikey Schoenstein era vînzătorul de noapte de la „,Blue Light” şi prietenul clienţilor. Aşa se petrec lucrurile în East Side, unde inimile drogheriilor nu sunt reci ca gheaţa. Acolo dealtfel, aşa cum se şi cade, farmacistul e un sfă­tuitor, confesor şi consilier, un misionar capabil şi bine­voitor, mentorul a cărui ştiinţă de carte e respectată, a cărui înţelepciune ocultă e venerată, ale cărui medica­mente sunt deseori aruncate la canal înainte de a fi măcar gustate. Aşadar, silueta deşirată, adusă de spate din cauza studiului şi nasul buburoşat pe care trona o pereche de ochelari, erau binecunoscute în vecinătatea „Blue Light”- ului, iar sfaturile şi observaţiile sale erau ţinute la mare preţ.

Ikey locuia şi-şi lua micul dejun la doamna Riddle, două cvartaluri mai departe. Doamna Riddle avea o fată pe nume Rosy. Ei, în zadar am lua-o noi pe ocolite, cred că v-aţi dat seama de la început – Ikey o adora pe Rosy. Ea îi colora toate gîndurile; ea era extrasul de amestec a tot ce putea sa fie mai pur şi mai oficinal din punct de vedere chimic; farmacopeea nu avea în tainiţele ei nimic care să-i semene. Dar Ikey era o fire timidă şi speranţele sale rămăseseră deşarte în vîltoarea temerilor şi a ezită­rilor. In spatele tejghelei, Ikey era o fiinţă superioară, echilibrată şi conştientă de cunoştinţele şi meritele sale deosebite; cînd o părăsea însă, devenea un hoinar cu genunchii slăbiţi, orbecăind neajutorat, apostrofat de şoferi, cu hainele în dezordine, pătate de chimicale şi emanînd izuri de aloe şi valeriană.

Musca din oala cu alifie a lui Ikey - de trei ori ura pentru expresie, că bine se mai potriveşte! - era Chunk McGowan.

Domnul McGowan se străduia şi el să prindă zîmbetele radioase pe care Rosy le împărţea în jurul ei. Dar individul nu se afla pe marginea terenului, ca Ikey; le prindea din centru. In plus, mai era şi prietenul şi clientul lui Ikey şi nu odată trecea pe la drogheria „Blue Light” ca să-şi dea cu iod pe cîte o zgîrietură, sau să cumpere cîte un plasture pentru răni, după ce petrecuse o seară plăcută pe Bowery.

Intr-o după-amiază, McGowan sosi în felul lui dega­jat şi liniştit; se aşeză pe un scăunel; avea un chip plă­cut, proaspăt ras, cu o expresie vajnică, aprigă, dar plină de amabilitate.

  - Ikey, i se adresă el prietenului care îşi adusese mojarul şi începuse să piseze benzoe de eucalipt; fă urechea pleaşcă. Iţi cumpăr nişte prafuri dacă ai ce-mi trebuie.

Ikey scrută înfăţişarea domnului McGowan ca să des­copere dovada palpabilă a conflictului, dar nu descoperi nimic.

- Scoate-ţi haina, i se adresă poruncitor. Am impresia că de data asta ţi-au înfipt cuţitul între coaste. De cîte ori nu ţi-am spus că portughezii ăia o să ţi-o coacă odată şi odată?

Domnul McGowan zîmbi.

- Portughezii n-au nicio legătură cu treaba asta. Dar să ştii că diagnosticul l-ai pus la fix - chiar sub haină, între coaste. Ştii ceva, Ikey? Astă-seară fug cu Rosy şi la noapte ne căsătorim.

Degetul cel mare al lui Ikey se lăţi pe marginea mojarului, de teamă să nu-i scape. Trase una cu pisălogul peste deget, dar nu simţi nimic. Intre timp zîmbetul dom­nului McGowan pierise făcînd loc unei expresii buimace şi mohorîte.

    -  Adică, urmă el, dacă nu renunţă la idee pînă se face ora fixată. De două săptămâni ne muncim să găsim o cale. Odată zice că vrea, seara îi vine bîzdîcul şi nu mai vrea. Ne-am înţeles pentru diseară. Şi de data asta Rosy nu s-a mai răzgîndit de două zile. Dar mai sunt încă cinci ore pînă atunci şi tare mi-e teamă că îmi întoarce spatele cînd e la o adică.

    -   Ziceai că vrei nişte prafuri, remarcă Ikey.

Domnul McGowan părea stînjenit rău - o condiţie total diferită de comportarea sa obişnuită. Făcu sul un almanah de patente medicale şi încercă să şi-l potrivească într-un deget, fără succes.

    - N-aş vrea pentru nimic în lume să pornesc cu stîngul astă-seară. Am un apartament în Harlem, gata pre­gătit, cu crizanteme şi cu ceainicul pe foc. Am tocmit şi un preot să vină acasă la nouă şi jumătate. E musai să iasă bine. Şi dacă Rosy se răzgîndeşte iar...

Domnul McGowan se întrerupse, pradă îndoielilor.

     - Totuşi, nu pricep, i-o tăie Ikey, ce te face să po­meneşti de prafuri, sau ce amestec am eu în toată treaba asta?

     - Bătrînul Riddle nu mă-nghite, continuă preten­dentul stînjenit, pus pe etalarea argumentelor. De-o săptămînă n-o slăbeşte pe Rosy; n-a fost chip să mai ieşim împreună. Dacă nu le-ar părea rău să piardă un chiriaş, mi-ar fi făcut de mult vânt de-acolo. Cîştig douăzeci de dolari pe săptămînă şi Rosy n-o să regrete niciodată că a fugit cu Chunk McGowan.

     -  Scuză-mă, Chunk, dar trebuie să prepar nişte re­ţete după care vine curînd cineva.

     -  Ia stai, spuse McGowan, ridicînd brusc privirea, ia stai, Ikey, n-ai niscavai prafuri care s-o facă pe-o fată să te placă mai mult?

Buza lui Ikey se încreţi, afişînd un zîmbet de superio­ritate, dar înainte de-a apuca să răspundă McGowan continuă:

     -   Mi-a spus Tim Lacy că a luat aşa ceva odată de la un vraci şi i l-a pus fetei în sifon. De la prima doză, tipul a început să fie la mare preţ, iar ceilalţi nu valorau nici cît o ceapă degerată pentru ea. S-au luat în mai puţin de două săptămîni.

Chunk McGowan era un individ voinic dar simplu. Cineva care s-ar fi priceput mai bine la oameni decît Ikey ar fi văzut că trupul lui solid ascundea fibre fine. Ase­meni unui general de elită care se pregăteşte să invadeze teritoriul inamicului, şi McGowan încerca să se blindeze împotriva oricărui posibil eşec.

- M-am gîndit, continuă Chunk, plin de speranţă, că dacă aş avea nişte prafuri pentru Rosy, diseară, la cină, ar prinde curaj şi n-ar mai da înapoi. Nu zic c-ar fi nevoie s-o trag cu forţa după mine, dar ştii tu că femeile sunt mai uşor de înduplecat cu binele decît cu forţa. Dacă şmecheria aia şi-ar face efectul măcar cîteva ore, totul ar merge ca pe roate.

-  Şi cînd vrei să pui în aplicare nebunia asta cu fuga? întrebă Ikey.

-  La nouă, diseară. Cina e la şapte. La opt, Rosy se duce la culcare, pretextînd că o doare capul; la nouă, bătrînul Parvezano îmi dă drumul printr-o scîndură ruptă pe la el prin curte şi ajung la Riddle. Mă duc sub fe­reastra ei şi o ajut să coboare pe scara de incendiu. Tre­buie s-o întindem devreme din cauza preotului. E cît se poate de simplu, dacă lui Rosy nu-i vine vreo idee. Ce zici, Ikey, îmi prepari nişte prafuri?

Ikey Schoenstein îşi frecă nasul încet.

- Chunk, tocmai cu prafurile astea trebuie să fie mai atenţi farmaciştii. Din toate cunoştinţele mele, numai ţie iţi pot încredinţa aşa ceva. O fac pentru că eşti tu la mijloc; o să vezi cum o să se mai gîndească Rosy la tine.

Ikey se duse după biroul pentru scris reţete. Acolo pisă două tablete solubile, care conţineau fiecare cîte un grăunte de morfină; la ele adăugă cîteva picături de lactoză ca să sporească puţin cantitatea şi înveli amestecul în hîrtie albă. Luat de o persoană adultă, praful provoca cîteva ore de somn bun fără niciun alt pericol. Îi dădu pacheţelul lui McGowan, atrăgîndu-i atenţia să i-l admi­nistreze, dacă se, poate, într-un lichid şi primi mulţumirile pline de recunoştinţă ale acestui Lochinvar de pe scara dosnică.

Subtilitatea acţiunii lui Ikey va deveni clară după ce vom afla cea de-a doua mişcare pe care o făcu. Trimise un mesager la domnul Riddle, prin care îi dezvălui aces­tuia planurile lui McGowan de a fugi cu Rosy. Domnul Riddle era un om vînjos, cu o piele roşiatică şi iute în faptă.

- Iţi rămîn foarte îndatorat, îi spuse el lui Ikey; ticălosul ăla de irlandez! Camera mea e chiar deasupra celei a lui Rosy. După cină urc la mine, îmi încarc puşca şi mă pun la pîndă. Dacă apare în curtea din spate, o să plece cu ambulanţa în loc de trăsura de nuntă.

Avînd-o pe Rosy în braţele lui Morfeu timp de cîteva ore şi pe părintele setos de sînge înarmat şi prevenit, Ikey simţea că rivalul său se apropie fără greş de eşec.

Aşteptă toată noaptea la datorie, în drogheria „Blue Light”, doar-doar o sosi întîmplător vreo veste cu privire la tragedie, dar nu află nimic.

La ora opt, îşi făcu apariţia schimbul de zi. Ikey porni în grabă spre casa doamnei Riddle să afle finalul. Dar vai! Cînd ieşi din drogherie, cine altul decît Chunk Mc­Gowan apăru de lîngă o maşină cu mîna întinsă - Chunk McGowan cu zîmbetul învingătorului pe buze şi îmbujo­rat de bucurie.

- A mers! îi spuse Chunk, rîzînd plin de fericire. Rosy şi-a dat drumul la fix pe scara de incendiu şi la nouă şi jumătate şi un sfert de minut eram sub pirostrii. Acum e în apartament - a gătit ouă azi-dimineaţă; e îmbrăcată într-un chimono albastru. Doamne! ce noroc a dat peste mine! Să treci odată, Ikey, pe la noi, să luăm masa îm­preună. Am găsit o slujbă pe lîngă pod şi mă duc acolo.

   - Şi... praful? se bîlbîi Ikey.

   - A, chestia aia pe care mi-at dat-o! spuse Chunk, lăţindu-şi rânjetul pe toată faţa; să-ţi spun ce s-a întîmplat. Aseară stăteam la masă lîngă Riddle şi mă uitam la Rosy, şi ce mi-am zis... măi, Chunk, dacă vrei fata, nu umbla cu şoalda, fii cinstit cu una ca ea. Şi n-am mai scos pacheţelul pe care mi l-ai dat. Şi pe urmă, odată îmi cad ochii pe altcineva care era de faţă, şi-mi zic că acest cineva nu prea-l îndrăgeşte cum trebuie pe viitorul său ginere, aşa că pîndesc ocazia şi pleosc! torn praful în cafeaua bătrînului Riddle! Te-ai prins?