Grupul de la Ploiești

N-am venit bine din Dublin, că m-a sunat un prieten să mă invite la o întâlnire cu membrii cenaclului „Grupul de la Ploiești”. Ce să fac acolo? Evident, să citesc poezii din cele trei volume ale mele. Sigur că primul meu gând a fost că nu voi fi în stare să citesc în fața unei asistențe. Totuși, m-am dus. În fond, la trei volume dintre care două premiate, nu prea mai ai dreptul să faci mofturi.

Sudentul risipitor

Imi vine din nou in minte parabola fiului risipitor. E vorba acolo de un tip care isi ia partea cuvenita din averea familiei si pleaca in alta tara, unde risipeste tot. Pana la urma ajunge porcar si traieste de pe-o zi pe alta. Venindu-i mintea la cap, se intoarce la tatal sau, care il primeste cu mare bucurie si pune de-un ospat urias la care taie "vitelul cel gras", spre mahnirea celuilalt fiu, care, desi a fost cuminte si ascultator, n-a primit si el vreodata macar un amarat de ied ca sa-l taie si sa se ospateze cu prietenii. Dar tatal ii spune: "Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat".

Mirosuri

Una dintre marile mele obsesii din vremea şcolii a fost cea legată de mirosurile trupului. Mă îngrozea pur şi simplu ideea că într-o zi cineva ar putea să-mi spună că miros urat, ceva de genul "mai spală-te şi tu, că puțești" sau aşa ceva. Aşa că mă spălam sub braţ şi de zece ori pe zi, făceam duș la orice oră, schimbam tricourile şi cămăşile permanent, numai să nu ajung în situaţia de care vorbeam. Îmi amintesc şi azi o vizită pe care i-am făcut-o unei colege de facultate, care în mod evident dorea să mă prezinte părinţilor ei. Apucasem să promit, dar exact în acea zi a dat peste mine - vorba lui Svejk - ghinionul de a bea bere după bere la celebra cârciumă "Codrii Cosminului", aşa că m-am dus la întâlnire fără să mai apuc să fac un duș.