Mici intamplari cu animale (191)

Cimitirul

Mistreţul cel mare s-a desprins de cîinii care îl opriseră şi a luat-o la goană întinsă. Pînă la urmă cîinii totuşi au reuşit să-l ţină iarăşi pe loc, însă atît de departe, încît abia le mai auzeam lătratul. Am tras o fugă, cu inima în gît, cum numai la vînătoa­rea de mistreţi ţi se întîmplă. Cîinii erau ageri, vierul gras şi obosit, aşa că am ajuns încă la timp ca să trag în namila care se lupta cu duşmanii. Plumbul greu, trimis din apropiere de cîţiva paşi, a lovit unde trebuie, dar nu e fiară de la noi mai rezistentă decît mistreţul mare. A mai mers cu moartea în el binişor, pînă s-a răsturnat. Parcă şi-a ales locul unde să cadă, anume ca să ne facă necaz. Nu în zadar îi zicea acolo Hîrtoape: pădurea era ca şi frămîntată. Numai văi înguste, spălături de apă, povîrnişuri urîte. 

Mici intamplari cu animale (168)

In relatările vînătorilor de fiare mari din Africa se arată adeseori că puiul mic de elefant, sau de rinocer, rămîne încăpăţînat lîngă cadavrul mamei împuşcate şi uneori poate fi şi prins. Probabil că puiul nu-şi dă seama ce s-a întîmplat cu mama, de lîngă care nu e obişnuit să se îndepărteze. Şi vînătorii noştri povestesc despre iezi de căprioară care nu au plecat de lîngă mama lor nici cînd omul a fost lîngă victima sa. Aceşti pui însă au ţinută pasivă, rămîn lîngă mama lor moartă şi lucrul e uşor de înţeles. De gîndit îţi dau însă întîmplări ca aceea ce urmează, cu totul reală, oricît de ciudată ar părea.

Mici intamplari cu animale (149)

Între doi vieri mistreţi

Pădurarul V. R. supraveghea transportul lemnelor de foc într-o exploatare de fag din regiunea izvoarelor Tîrnavei Mici. Gerul lui ianuarie era aspru, zăpada zăcea groasă. La amiază oamenii s-au strîns în jurul focului, au deznodat trais­tele cu merinde şi acum îşi pîrpăleau bucăţile de slănină în ţepile frigărilor, deasupra jeraticului. Vorbe cădeau puţine, piciorul de munte era degerat în tăcere. Aşa au putut auzi ve­nind din valea de dincolo un guiţat scurt, apoi frînturi de gro­hăit. Mistreţi erau, veniţi la jir; se băteau desigur vierii, acum în zodia împerecherii. S-a tulburat pădurarul că tocmai de data aceasta şi-a lăsat puşca acasă în cui (odată se întîmplă să-ţi fie lene să o mai porţi în spinare, şi atunci se potriveşte să ai mai mare nevoie de ea). Totuşi nu s-a răbdat să nu meargă să vadă ce se întîmplă acolo. A pus mîna pe o secure, a luat doi oameni şi au pornit în grabă.

Mici intamplari cu animale (129)

Oricît ar fi de slab simţul mirosului omului faţă de cel al sălbăticiunilor cu păr, vînătorul care cunoaşte unele „miresme" trage folos şi de pe urma nasului. După o ploaie, trecînd prin pădurea udă, deodată îţi vine un miros ciudat. Parcă trage a piatră de pucioasă. Dacă-l cunoşti, ştii îndată că pe acolo a trecut nu demult o vulpe care abureşte din blana ei înmuiată. Pe vîntişor bun, în epoca mugetului de cerbi simţi uneori destul de departe mirosul spurcat de goniţă pe care îl răspîndesc taurii. 

Macelul - editia 2013

Mine incepe la Balc a nu mai stiu cata editie a macelaririi sutelor de mistreti organizata de miliardarul Ion Tiriac. Participa, din nou, nume mari din industria si politica europeana. Lipseste Adrian Nastase, care se afla unde-i e locul. Dar nu-i bai, la urmatoarea editie vine si el, ca doar va fi eliberat curand.

Stiu, stiu, macelul se face pe terenul lui Tiriac, pe banii si pe constiinta lui Tiriac. Toate taxele sunt platite, exista autorizatii, aprobari si semnaturi - presupun ca s-au obtinut si de la Scaraotchi, direct din iad. Nu asta e problema.

Distractia

Mai e putin si incepe noua macelarire a mistretilor organizata de "miliardarul in chiloti" Ion Tiriac. In chiloti de sport, evident, pentru ca el asa a inceput sa faca bani: jucand tenis. De fiecare data cand acest individ si invitatii lui impusca la Balc sute de mistreti doar pentru a se distra, avem parte de explicatii date pe la televizor, din care aflam ca oricine face ce vrea pe terenul lui, ca Tiriac plateste nu stiu ce taxe catre stat ca sa poata impusca acele fiinte etc.