Eternizarea

In 1965, cand ma aflam in al cincilea an de viata, a binevoit sa treaca la cele vesnice tovarasul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Si acum, cand ma gandesc la acest lucru, il vad pe tata stand in fata radioului care anunta stirea si ascultand cu mare atentie. Habar n-avea el, saracul, ce urma sa vina si prin ce avea sa treaca. Pentru ca dupa Dej, puterea a fost preluata de Ceausescu Nicolae, care nu i-a mai dat drumul pana ce nu l-au impuscat ai lui, dupa aproape 25 de ani de tiranie.

Am dat, din intamplare, peste o revista care aparea in anii 60 si in care a fost publicata (exact ca in toate celelalte ziare si reviste ale vremii), o hotarare a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman privind - incredibil!!!!! - „eternizarea memoriei tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Cu alte cuvinte, prin acea hartie se decidea trecerea lui Dej intre marile personalitati ale Romaniei, pe care lumea nu-l va uita niciodata. Ce sinistru! Nu cred ca exista om cu mintea intreaga pe care sa nu-l apuce sila vazand o astfel de mascarada

Uitati-va numai ce onoruri i s-au acordat prin lege acestui simplu electrician ajuns conducatorul Romaniei pentru unicul motiv ca a stiut sa dea din gura si sa profite de conjuncturi. Un oras, doua combinate, o hidrocentrala, nenumarate strazi si bulevarde si-au schimbat numele si l-au luat pe-al defunctului. Dar n-au trecut decat vreo treizeci de ani si s-a revenit la vechile denumiri. Fara nicio exceptie. Nu stiu sa mai existe in Romania ceva care sa se numeasca Gheorghiu Dej, intru eternizarea memoriei respectivului nemernic stalinist. Atat a durat eternitatea comunistilor: cateva zeci de ani.