Trei milenii de umor (22)

James Matthew Barrie era în vizită la o familie al cărei unic copil era un mic răsfăţat, drăguţ, care însă nu se mai sătura de dul­ciuri. Văzînd că întrece orice măsură, mama i-a atras atenţia:

—    Harry, dacă mai mănînci frişcă, mîine ai să fii bolnav!

—    Mamă, dar eu vreau să fiu astăzi bolnav, a răspuns copi­lul şi a mai luat o porţie.

Lui Barrie i-a plăcut atît de mult răspunsul, încît l-a introdus în cunoscuta sa poveste „Peter Pan“.

 

După ce i-a fost repusă în scenă o piesă de teatru de debut într-o concepţie cu totul modernă, Gerhart Hauptmann a spus:

—    Cred că în tinereţea mea am scris o piesă asemănătoare.

O pasionată colecţionară de autografe i-a cerut lui Hauptmann două autografe şi nu unul, cum se obişnuieşte. Dramaturgul s-a executat, apoi a întrebat-o:

—    De ce două ?

—    Pe două „Hauptmann“-uri primesc cu mare greutate de-abia un „Lehar"!

Soţii Hauptmann şi soţii Werfel au întîrziat într-un local de noapte pe Riviera. Spre dimineaţă, plin de chef, Gerhard Hauptmann a apucat mîna Almei Hahler-Werfel şi i-a spus oftînd:

—    Alma, cel puţin pe lumea cealaltă trebuie să ne aparţinem unul celuilalt. De aceea eu îmi prezint de pe acum intenţiile.

—    Gerhart, a intervenit d-na Hauptmann, sunt convinsă că Alma este deja „contabilizată" şi pentru acolo sus! Ai întîrziat din nou!

Într-o zi, un tînăr dramaturg i-a prezentat lui Herman Bahr o piesă de teatru însoţită de următoarele rînduri: „Maestre! Dacă găsiţi vreo fisură în opera mea, spuneţi-mi liniştit adevărul! Niciodată nu mă simt mai înnobilat ca atunci cînd un scriitor mă critică!”

După lecturare, Bahr i-a înapoiat manuscrisul cu următoarea observaţie : „Aş dori, dacă mi-ar sta în putinţă, ca să vă ridic cel puţin la gradul de mare duce".

Frank Wedekind, un scriitor cu o gamă tematică aparte, bi­zară şi cu eroi unici în literatura germană, a fost un om care se zbătea veşnic în mijlocul unor greutăţi financiare. Odată, cînd l-a vizitat un agent fiscal, pentru serioase rămîneri în urmă la plata impozitelor, scriitorul i-a zis :

—    Vă rog să luaţi loc! De altfel, acesta este singurul lucru pe care îl mai puteţi lua aici!

Wedekind îi datora o sumă oarecare unui croitor. Acesta a reuşit, într-o zi, să-l în­colţească şi, în final, l-a întrebat:

—    Spuneţi-mi: cînd o să-mi plătiţi datoria?

—  Credeţi-mă, stimate domn, că o să dormiţi mai liniştit dacă nu o să ştiţi cînd am să v-o plătesc!

P21