Eprubete, lamele, retorte

Zilele trecute, stand de vorba pe Facebook cu o prietena din Sinaia, mi-a spus ca m-a vazut la Colegiul Cantacuzino - fostul Liceu Industrial. "Te-am vazut astazi la festivitatea de inchidere a anului scolar la cls a XII a la Colegiu" - asa mi-a spus. Primul impuls a fost sa-i raspund ceva de genul "poate duhul meu sa fi fost pe-acolo". Apoi m-am gandit ca e o gluma, ori ca vreunul dintre parintii elevilor seamana foarte bine cu mine. Dar nu era nimic din toate astea. "Copiii premiati au primit culegerea ta cu multimi", m-a lamurit prietena mea. 

Oh, ce intamplare! Cartea mea despre multimi, publicata in 2006, inca mai traieste! Inca mai citesc unii oameni din ea! Nu ca e fantastic?

  Coperta1                                     Coperta2

Mi-au revenit toate in memorie, ca un tsunami: cum am mers eu la Colegiu, cum am vorbit cu directorul de-atunci, cum m-am intalnit in parcarea hotelului Montana cu administratorul Colegiului, nea Mitu, cum i-am dat pachetele, cum le-a dus el si le-a depus in laboratorul de chimie, cum am vorbit cu Tatiana, laboranta, care mi-a promis ca se ocupa sa recomande cartea prin clase. Ce vremuri... Au trecut anii si cartile mele au imbatranit frumusel in laborator, printre eprubete, lamele si retorte. Din cand in cand mai intrebam de ele si Tatiana imi spunea ca totul e OK, iar eu, auzind asta, imi vedeam mai departe de viata mea, linistit. Intr-un an, m-a cautat Tatiana si m-a intrebat daca poate sa dea din cartile mele pentru premierea unor olimpici. Sigur ca da, i-am zis, da-le, macar ei o sa le citeasca. Apoi am pierdut legatura si cu Tatiana si cu Colegiul si cu Sinaia. Am plecat la Timisoara si am uitat cu desavarsire de cartea cea minunata, pana cand, asa cum am scris aici, m-am trezit ca un domn arhitect, pe nume Breazu, a mentionat-o in bibliografia unei lucrari care a aparut prin Grecia.

Ei bine, iata ca acum, dupa ce am plecat si din tara, mi-e dat sa aflu ca la Sinaia, probabil tot in laboratorul de chimie, se mai afla inca exemplare din cartea mea despre multimi si ca ele sunt date ca premiu celor dintr-a XII-a, fara sa imi mai ceara cineva acordul, desigur, pentru ca dupa trecerea atator ani e ca si cum cartea ar fi intrat in domeniul public, unde poate s-o foloseasca oricine, oricum, in orice scop, si chiar daca prin absurd s-ar fi ostenit careva din Colegiu sa-mi dea de urma pentru a-mi cere acordul, nu i-as fi spus decat ca sunt bucuros sa stiu ca datorita lor, celor de la Sinaia, cartea pe care am scris-o ajunge in continuare la cititori.