Salcâmul
Denumire ştiinţifică: Robinia pseudoacacia.
Denumiri populare: brebene,
lemn alb, salcâm alb, acacie.
Prezentare. Salcâmul, atât de
cunoscut la noi, este un arbore exotic, originar din America. Face parte din
familia leguminoaselor şi poate atinge înălţimea de 30 de metri, uneori şi mai
mult. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Frunzele sunt uşor cărnoase,
mici şi au formă de elipsă. Salcâmul înfloreşte în lunile mai şi iunie, florile
fiind alb-verzui sau roz deschis, grupate sub forma unui ciorchine. Florile au
miros frumos, sunt plăcute la gust şi au o mare valoare meliferă. Fructele sunt
nişte păstăi de maximum 10 cm lungime.
Salcâmul creşte în zonele de câmpie şi
deal, mai puţin la munte. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană
– în păduri amestecate, în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Pentru
nevoi medicinale se recoltează florile, dar pentru unele tratamente se recoltează
şi scoarţa. Din flori şi scoarţă de salcâm se prepară, în principal, infuzie şi
decoct.
Substanţe active importante: doi compuşi specifici – robinina şi acaciina, apoi uleiul volatil şi
glucozidele flavonice.
Întrebuinţări. Preparatele de
flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Scoarţa este folosită în prepararea
unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale şi a
ulcerului. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide, ulcer
gastroduodenal, arsuri gastrice, insomnii, migrene, afecţiuni ale tractului respirator.
Efecte medicinale (de exemplu, în tratarea insomniilor, dar nu numai) au şi
florile consumate proaspete, mai ales în salate sau în amestec cu miere de
albine.
Salcâmul japonez
Denumire ştiinţifică: Sophora japonica.
Denumiri populare: salcâm
boieresc, soforă.
Prezentare. Salcâmul japonez,
un arbore din familia papilionaceelor, este cultivat ca arbore ornamental – puţină
lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. Este un copac puternic, ce
poate ajunge la 30 de metri înălţime. Frunzele sale, penat-compuse, sunt ceva
mai mari decât ale salcâmului obişnuit, fiind păroase pe partea inferioară şi, totodată,
mai deschise la culoare pe această parte. Florile, de culoare albă cu reflexe verzui,
sunt grupate. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. Valoare medicinală,
în cazul salcâmului japonez, au florile, culese cu puţin timp înainte de a înflori.
Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus
deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii.
Substanţe active importante: glicozide flavonice, alcaloizi, pectine, mucilagii, ulei eteric, rutozide.
Întrebuinţări. Preparatele din
florile şi bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de
afecţiuni cardiovasculare. Bogăţia de compuşi face din salcâmul japonez un leac
deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei
periferice, hemoroizii, tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor, hipertensiunea
arterială, glaucomul, unele afecţiuni ale ficatului. Potrivit unor cunoscători
ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat, salcâmul japonez este utilizat
şi pentru combaterea cancerului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu