Ieri, căutând ceva prin dulapuri, am dat peste bani. Mulți bani. Peste 300. Ca să fiu mai specific, vreo 150 de bănuți de un cent, vreo 70-80 de bănuți de doi cenți și restul, până la aproape 12 euro, în bănuți de 5, 10 și 20 de cenți. Banii ăștia se strâng în casa noastră din cauză că la orice magazin unde plătești cash ți se dă restul până la ultimul cent. Până și aparatele în care bagi sticle de plastic îți plătesc prețul corect, fără abatere. Nicăieri n-am întâlnit vreo situație în care să te alegi cu vreo nemulțumire din punctul ăsta de vedere. Până ieri. Să va spun cum s-au întâmplat lucrurile.
 |
| Comoara |
 |
| Cindy pazind comoara |
Văzând eu atâta bănet, m-am gândit că e cazul să folosesc acești bănuți despre care nu mai știa nimeni. Așa că i-am sortat, i-am așezat pe fișicuri și am socotit că zece euro îmi sunt de-ajuns pentru ceea ce vreau să cumpăr. Dar cum să transport toți bănuții aia? Am căutat prin diverse locuri și până la urmă am găsit niște borcănele în care cred că au fost capere. Unul, micuț de tot, a înghițit la fix doi euro în monede de 5 cenți, iar al doilea, mai măricel, s-a umplut cu fise mici de 2 cenți. În total, aveam trei euro. Am mai luat la mine șapte euro în monede de 10, 20 și 50 de cenți, pe care le-am băgat în buzunar. Apoi am plecat la magazin.
Magazinul se numește NP și vinde tot felul de căcățișuri ieftine. E un magazin de cartier, acolo vine lumea să-și ia o bere și un cârnat, un pui congelat și două roșii. Mie îmi trebuia niște apă, mere, ceva de pus pe pâine dimineața și niște bucățele de carne pentru animalele numite bichoni. Am luat ce mi-a trebuit și m-am dus la cassă. Acolo - un băiat de vreo 24 de ani, durduliu și buburos, cu ochelari. Am avut de plată 10 euro și 20 de cenți. Am scos cele două borcane și i-am spus: aici ai trei euro. A răsturnat conținutul pe tejgheaua lui și s-a apucat să numere. În acel moment, o tipă care venea în urma mea și care ținea în brațe niște legume, s-a revoltat: a ieșit din rând și s-a dus la cea de-a doua cassă. Numai că acolo nu era nimeni, n-am înțeles de ce-a făcut gestul ăla. Presupun că în mintea ei era ceva de genul: „conducerea magazinului ar trebui să vadă că eu sunt aici și că dincolo e unu' care plătește cu bani foarte mărunți, așa că ar fi normal să trimită pe cineva să deschidă și cassa asta”. Preț de vreo treizeci de secunde, timpul a încremenit într-o mișcare amintind de un perpetuum mobile: buburosul număra monede mici, eu țineam mâinile pe mânerul coșului și le răsuceam ca un motociclist care accelerează, tipa revoltată bătea cu un cartof în geamul cassei 2 și se uita la mine cu o expresie încărcată de un dispreț ucigător.
După aia, farmecul s-a spart și buburosul a zis: OK, trei euro.
În buzunarul stâng aveam pregătiți cei 7 euro. I-am scos și i-am întins tipului. El i-a luat, i-a ținut deasupra sertarului plin cu monede și i-a numărat. Pe măsură ce-i număra îi arunca în sertar, făcând zgomotul acela pe care mi-l amintesc din copilărie, când pirații din filme își bagă mâinile în lada cu bani de aur, scot doi pumni plini de monede și le dau drumul să cadă înapoi.
La sfârșit, s-a uitat fix în ochii mei și mi-a zis: 9 euro. Adică ăsta era totalul. Adică în borcane fuseseră cu adevărat trei euro, dar în buzunar numai 6. Ori eu știam exact că erau 7, îi numărasem de mai multe ori. Tipul numărase greșit sau avea chef să mă păcălească. Și nu mai puteam face nimic, banii erau în sertar, printre alți mulți bani de soiul lor - era absurd să-i cer buburosului să mai numere odată. Așa că am băgat mâna în buzunarul drept, unde aveam banii mei obișnuiți, ăia cu care umblu în permanență și-i folosesc la tot felul de mărunțișuri - fișe pentru desprins coșul din lanțul de coșuri de la supermarket, monede pentru cumpărat înghețată când sunt cu Maria, bani pentru plătit câte un Sprite acolo unde nu mi se acceptă cardul. Am scos diferența până la 10 euro și 80 de cenți și am pus bănuții pe tejghea. Tipul i-a luat, apoi m-a întrebat fără să mă privească: îți trebuie bon de cassă? I-am zis că nu. Am mai stat câteva secunde acolo, doar așa, că să creez o tensiune. Buburosul s-a foit puțin, apoi i-a zis tipei cu legumele, care revenise între timp de la cealaltă cassă, pe care nu o deschisese nimeni: „Guten tag”. Gata, terminase cu mine.
Am ieșit alene din magazinul NP, cu pași târșiți, doar așa, ca s-o irit și mai tare pe individa revoltată, ale cărei priviri știam că mă urmăresc cu dușmănie.
Magazinul se numește NP și vinde tot felul de căcățișuri ieftine. E un magazin de cartier, acolo vine lumea să-și ia o bere și un cârnat, un pui congelat și două roșii. Mie îmi trebuia niște apă, mere, ceva de pus pe pâine dimineața și niște bucățele de carne pentru animalele numite bichoni. Am luat ce mi-a trebuit și m-am dus la cassă. Acolo - un băiat de vreo 24 de ani, durduliu și buburos, cu ochelari. Am avut de plată 10 euro și 20 de cenți. Am scos cele două borcane și i-am spus: aici ai trei euro. A răsturnat conținutul pe tejgheaua lui și s-a apucat să numere. În acel moment, o tipă care venea în urma mea și care ținea în brațe niște legume, s-a revoltat: a ieșit din rând și s-a dus la cea de-a doua cassă. Numai că acolo nu era nimeni, n-am înțeles de ce-a făcut gestul ăla. Presupun că în mintea ei era ceva de genul: „conducerea magazinului ar trebui să vadă că eu sunt aici și că dincolo e unu' care plătește cu bani foarte mărunți, așa că ar fi normal să trimită pe cineva să deschidă și cassa asta”. Preț de vreo treizeci de secunde, timpul a încremenit într-o mișcare amintind de un perpetuum mobile: buburosul număra monede mici, eu țineam mâinile pe mânerul coșului și le răsuceam ca un motociclist care accelerează, tipa revoltată bătea cu un cartof în geamul cassei 2 și se uita la mine cu o expresie încărcată de un dispreț ucigător.
După aia, farmecul s-a spart și buburosul a zis: OK, trei euro.
În buzunarul stâng aveam pregătiți cei 7 euro. I-am scos și i-am întins tipului. El i-a luat, i-a ținut deasupra sertarului plin cu monede și i-a numărat. Pe măsură ce-i număra îi arunca în sertar, făcând zgomotul acela pe care mi-l amintesc din copilărie, când pirații din filme își bagă mâinile în lada cu bani de aur, scot doi pumni plini de monede și le dau drumul să cadă înapoi.
La sfârșit, s-a uitat fix în ochii mei și mi-a zis: 9 euro. Adică ăsta era totalul. Adică în borcane fuseseră cu adevărat trei euro, dar în buzunar numai 6. Ori eu știam exact că erau 7, îi numărasem de mai multe ori. Tipul numărase greșit sau avea chef să mă păcălească. Și nu mai puteam face nimic, banii erau în sertar, printre alți mulți bani de soiul lor - era absurd să-i cer buburosului să mai numere odată. Așa că am băgat mâna în buzunarul drept, unde aveam banii mei obișnuiți, ăia cu care umblu în permanență și-i folosesc la tot felul de mărunțișuri - fișe pentru desprins coșul din lanțul de coșuri de la supermarket, monede pentru cumpărat înghețată când sunt cu Maria, bani pentru plătit câte un Sprite acolo unde nu mi se acceptă cardul. Am scos diferența până la 10 euro și 80 de cenți și am pus bănuții pe tejghea. Tipul i-a luat, apoi m-a întrebat fără să mă privească: îți trebuie bon de cassă? I-am zis că nu. Am mai stat câteva secunde acolo, doar așa, că să creez o tensiune. Buburosul s-a foit puțin, apoi i-a zis tipei cu legumele, care revenise între timp de la cealaltă cassă, pe care nu o deschisese nimeni: „Guten tag”. Gata, terminase cu mine.
Am ieșit alene din magazinul NP, cu pași târșiți, doar așa, ca s-o irit și mai tare pe individa revoltată, ale cărei priviri știam că mă urmăresc cu dușmănie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu