Trei milenii de umor (23)

Anton Bacalbaşa a publicat în ziarul „Epoca” o scrisoare des­chisă adresată lui Caragiale. În final, a adăugat următorul „post scriptum": „Vino deseară să prînzim împreună tot ca ieri, la „Andrei". Cu o singură condiţie: nu mai vreu să fiu păcălit. Plătesc eu mîncarea şi tu băutura".

Zi de primăvară timpurie, ora de prînz, cînd cafenelele s-au golit. La o masă, Alberto Moravia îşi cizelează romanul „La Noia“,  înainte de a fi predat editurii. În spatele său, la o masă apropiată, o tînără pereche se giugiuleşte. Scriitorul aude ur­mătorul dialog: 

—    Iar dacă tu, Julio, ai să fii prea sătul de dragostea mea, ce se va alege de mine?

—    Atunci, ...ei bine, atunci am să te căsătoresc cu vreun prieten!

Romancierul Arnoul era omul care avea veşnic vîrsta de şai­zeci şi şase de ani. Într-o zi şi-a anunţat prietenii că se va căsători cu Mijanou Bardot.

—    Dacă tot te-ai hotărît să faci acest pas, a spus rîzînd un prieten, de ce n-o ceri pe Brigitte?

—    O! a exclamat Arnoul, e prea bătrînă. Să facem un mic calcul. În zece ani va avea treizeci şi cinci de ani. Va daţi seama că eu la şaptezeci şi şase de ani n-o să mă pot căsători din nou!

Paul Bourget, care la o vîrstă înaintată devenise răsfăţatul parizienilor, fiind într-o seară în compania unor amici, a spus:

—  Dacă descopăr într-o zi că vîna creaţiei mele a secat, că spiritul meu făuritor de frumos s-a veştejit, atunci pun mîna pe pistol şi-mi trag un cartuş în cap.

Forain, care era şi el la masă, a intervenit prompt:

—    Foc!

Autorul lucrării „Un husar pe acoperiş" tradusă şi în limba română, Jean Giono, s-a hotărît să-şi regizeze propriul sce­nariu, scris după o carte a sa. Rolul principal feminin urma să-l interpreteze Nicole Courcel care apărea într-o secvenţă an mantou de nurcă, la volanul unei limuzine supersport.

—     Deci eu joc rolul unei tinere femei? — s-a interesat Nicole, aşezîndu-se într-un fotoliu.

—    Da, al doamnei Fernandels, a precizat curtenitor Giono.

—    Sper că nu-i mai în vîrstă de douăzeci şi cinci de ani...

—    Nu chiar, hai să zicem... bate pe la treizeci!

—  Exclus! a strigat furioasă Nicole şi s-a ridicat din foto­liu. Asta nu se poate, deoarece asta-i chiar vîrsta mea ade­vărată!

 

Autorul nemuritoarei „Cartea de la San Michele” şi a mai puţin cunoscutei cărţi „Crucea roşie şi crucea de oţel”, Axel Munthe, ura fascismul. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a părăsit insula Capri, întorcîndu-se în Suedia. Fost doctor al curţii regale, scriitorul a fost invitat de regele Gustav la castelul din Stockholm. Odată, cînd fotograful curţii a avut ideea să-i pozeze pe cei doi bătrîni, regele Gustav i-a spus lui Munthe:

—     Veniţi! veţi fi într-o înaltă societate!

—     Şi dumneavoastră, majestate, i-a întors răspunsul Axel Munthe

 P22