luni, 17 iunie 2013

Mici intamplari cu animale (154)

Prin terenul de vînătoare trece o linie ferată principală. În­tr-un loc se apropie de o albie de rîu moartă, năpădită de trestie şi papură. Toamna găseam acolo cîteva raţe si mă bucuram de ele, în regiune nemaifiind locuri unde să se ţină. Nu departe era un canton unde poposeam uneori sau mă adăposteam de o ploaie trecătoare. Cantonierul avea puşcă şi permis, mai pocnea cîte un iepure de care se bucura droaia de copii de acasă si avea ochii deschişi la ceea ce se întîmpla prin teren fiind zi de zi pe linie. Acest cantonier mi-a arătat un cuib de raţă  sălbatică mare, aşe­zat într-un loc de necrezut.
Sub linia ferată, foarte aproape de şine, era un tub de beton, lăsat pentru scurgerea apei, nu mai larg de patruzeci de centi­metri în diametru. Pe la mijlocul acestuia şi-a ales raţa loc de  cuib şi l-a clădit din cîteva găteje, cîteva fire de papură uscată.
Ne-am apropiat cu grijă si am cercetat; raţa nu era acasă. Am putut număra opt ouă. Mai tîrziu mi-a spus cantonierul că raţa a scos pui şi i-a dus în trestiiş. N-a mai venit la cuib, dar a văzut familia fericită ieşind la ochiurile de apă deschisă. 
Pe linia aceea trec zi şi noapte zeci de trenuri. Zgomotul şi zguduirile lor însă n-au speriat-o şi n-au deranjat-o pe raţa cu fantezie bogată. Dar oare ce a îndemnat-o să-şi aleagă tocmai acest loc ciudat, cînd avea la îndemînă atîtea locuri bune de cuibărit prin păpuriş, prin sălciile scorburoase de pe mal? Şi n-a dat de cuib nici vulpe şi nici dihor.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!