Ciorba de burta

Din cand in cand, fac cate o ciorba de burta. Asta inseamna ca trebuie sa ma duc la supermarket si sa cumpar cele necesare. Intrucat aici n-ai sanse sa gasesti picior de-al vitei, iau niste felii de os cu maduva si niste sparturi cu zgarciuri, cu care ma descurc numai bine. Singurele lucruri pe care nu le gasesc sunt borsul si leusteanul. Asa incat, de cate ori merg in Romania cumpar cate 30 de plicuri de bors Maggi si cate 10 plicuri de leustean. Ah, mai e si dafinul, care aici se gaseste numai si numai la ghiveci, ori mie nu-mi trebuie decat frunze gata culese si bagate in plic.

Ieri am planuit o noua ciorba de burta. Asa incat am dat fuga la Edeka, unde gasesc, in general, cam tot ce-mi trebuie. Am luat smantana, oua, apoi m-am dus la galantarul cu carne. Nu era adecat un singur pachet de burta, insa mai mare decat de obicei, asa ca l-am luat repede. Oase cu maduva erau cate vrei - cate trei sau patru intr-o caserola. Sparturi..... nu cine stie ce. Asa ca m-am dus la vitrina cu vanzator - acolo poti sa-ti alegi ce vrei si cat vrei, nu esti conditionat de gramajul standard al caserolelor. M-am sucit, m-am invartit, pana la urma n-am gasit ce-mi trebuia. Adevarul e ca se facuse destul de tarziu, urma ca magazinul sa se inchida in trei sferturi de ora, asa ca marfa se cam strangea. M-am intors la galantarul cu carne si am mai facut o scanare: oase, ficat, cotlete, rinichi, ceafa.... picioruse. Oh, picioruse de porc. N-aveam nevoie de ele, mie imi trebuia picior de vaca, asa cum zice nenea Radu Anton Roman. Dar acolo erau doar picioruse de porc, din alea care sunt numai bune pentru piftie. M-am mai uitat odata la ele si m-am intors sa plec. In clipa aia, l-am vazut. Nu eram baut, nu luasem droguri, nu ma lovise nimeni cu ceva in cap si totusi l-am vazut. Era un purcelus zglobiu, care mergea cu pas voios. Intelegeti? Nu i-am vazut miscarea, nu i-am perceput figura, a fost asa, ca o strafulgerare in care mi s-a aratat ca piciorusele alea din galantar proveneau de la un purcelus care fusese candva plin de viata. Era cumva ca si cum cineva ii facuse purcelusului aluia o poza exact cand el marsaluia printr-o curte plin de veselie, de incredere, de sete de viata, nu stiu sa explic, dupa care imi fluturase mie poza o secunda prin fata ochilor. Aia a fost senzatia. 

Nu stiu ce sa zic, nu mi s-a mai intamplat niciodata.