A doua pierdere a copilului

Azi s-a petrecut a doua pierdere a copilului meu. Prima a fost in 2004, in Tunisia si o sa povestesc despre ea in curand. Acum insa va spun ce s-a intamplat aici, la Hanovra.

La ora 15:15 am ajuns la scoala si m-am pus s-o astept pe Maria, care de obicei apare pe la 15:30. Stiam ca luni se duce la sport dupa ore, mai precis la badminton. Dar in ultima vreme n-a mai fost, asa ca nu stiam ce-are de gand sa faca. Telefon nu mi-a dat, drept care m-am dus s-o astept as usual, dupa terminarea orelor. Mi-am zis ca nu-i bai daca ramane la badminton, in ora aia as fi putut sa ma duc sa cumpar paine si alte maruntisuri. 

O curte a scolii

La 15:50, Maria nu aparuse. Asa incat am plecat pana la Edeka. Am luat ce aveam de luat si la 16:45 am fost inapoi, in fata scolii. Am asteptat pana la 17:05 si am intrat in curte, oarecum ingrijorat. M-am sucit, m-am perpelit, apoi am intrat in cladire. Acolo - pustiu. Nimeni nicaieri, multe usi inchise. M-am dus la sala de sport. Am intrat - nici urma de Maria sau de vreun alt copil. Pe un coridor am intalnit un tip durduliu, cu tricoul si obrajii rosii, care era limpede ca tocmai facuse ceva efort. L-am intrebat unde ar putea sa fie fiica-mea si mi-a zis ca in afara de el, nu mai era nimeni pe-acolo de ceva vreme.

Ingrijorarea a inceput sa-mi sporeasca. M-am mai invartit prin curte, am mai incercat niste usi, pana a aparut o profesoara. I-am spus care-i baiul si a mers cu mine in zona birourilor, unde l-am gasit pe mister Pearson, care era in mijlocul unui meeting. L-a scos de-acolo, i-am spus ce si cum, iar el a pus imediat mana pe microfon si a anuntat in statie ca Maria - oriunde-ar fi - trebuie sa vina la poarta. 

Dupa 10 minute, timp in care prin minte deja imi umblau scenarii fioroase, hotaram sa sunam la Finja - colega si prietena Mariei, de care este aproape nedespartita. Mr. Pearson apuca telefonul si suna. Raspunde mama Finjei si zice ca Maria nu-i acolo. "OK, spun eu gatuit, sa incercam la Chloe". Mr. Pearson se conformeaza si suna la Chloe, care raspunde personal: "Nu, Maria nu e aici, dar s-ar putea sa fie la Paula". 

Asta era ultima speranta, in alta parte chiar nu mai aveam unde sa incercam. Suna Pearson la Paula si raspunde sora-sa: "Da, Maria e la noi, dar nu e aici, e cu Paula prin curte, la joaca". Simt un val de caldura, picioarele mi se par cam moi, dau sa ma asez dar nu vreau sa-mi arat slabiciunea, asa ca aleg sa ma sprijin discret de copiatorul lui Pearson, care porneste cu un vuiet. Pearson o cere pe Maria la telefon. Dupa doua minute, vine mama ei, care spune ca nu se poate vorbi cu Maria, pentru ca s-a dus cu Paula in padure. Nu stiu ce padure e acolo, n-am fost niciodata, dar instantaneu imi vine-n minte "the big bad wolf". 

In sfarsit, mama Paulei promite ca imi aduce ea fetita acasa. Ii multumesc lui Pearson si ii spun ca-mi pare rau pentru ca i-am intrerupt meeting-ul. Imi spune ca rezolvarea unei probleme ca cea pe care am avut-o eu e mai importanta decat orice meeting.

Ajung acasa, despachetez, ma schimb si dau sa pun de-o cafea, cand aud o masina manevrand. Ma uit pe geam - un taxi din care coboara Maria, Paula si mama ei. Vin toate la usa, eu deschid, cateii sar pe ele, apoi mama Paulei incepe sa-si puna cenusa in cap - ca ii pare rau, ca nu s-a gandit, ca nu a realizat, ca e absolut nefericita si multe altele. Ii spun ca nu-i nicio problema, ca s-au vazut incurcaturi si mai mari, ca data viitoare trebuie sa comunicam inainte de a accepta astfel de plecari de la scoala unii cu copiii altora, ca Maria are obiceiul sa ia astfel de decizii "all'ultimo minuto" si ca eu era sa fac infarct. Ah, nu, asta cu infarctul nu i-am spus-o.

Acum toate sunt OK, iar Maria pare ca a inteles ca de data asta a facut-o lata de tot. Sa dea Dumnezeu!