A doua pierdere a copilului

Azi s-a petrecut a doua pierdere a copilului meu. Prima a fost in 2004, in Tunisia si o sa povestesc despre ea in curand. Acum insa va spun ce s-a intamplat aici, la Hanovra.

La ora 15:15 am ajuns la scoala si m-am pus s-o astept pe Maria, care de obicei apare pe la 15:30. Stiam ca luni se duce la sport dupa ore, mai precis la badminton. Dar in ultima vreme n-a mai fost, asa ca nu stiam ce-are de gand sa faca. Telefon nu mi-a dat, drept care m-am dus s-o astept as usual, dupa terminarea orelor. Mi-am zis ca nu-i bai daca ramane la badminton, in ora aia as fi putut sa ma duc sa cumpar paine si alte maruntisuri. 

O curte a scolii

Big Brother

Ora 8 dimineata. Maria pleaca la scoala, canta si danseaza in timp ce se imbraca. Eu mi-am facut cafeaua si ma uit la ea cu un sentiment de recunostinta. Richi sta ca un covrig in sufragerie, Cindy a venit aici, langa mine si s-a asezat pe covorasul ei. Nu am niciun motiv sa fiu altfel decat cel putin multumit - ma feresc de cuvantul magic "fericire". Afara croncane aceiasi corbi uriasi, aud prima dintre masinile gunoierilor - OK, totul este in regula, pot sa-mi permit senzatia ca toate vor fi mereu asa, la infinit. N-am de platit decat o amenda mica, pentru depasirea vitezei, nu ma supara nici spatele, nu-mi vajaie nici capul. Proiectul la care lucrez pare ca inainteaza, iar azi sunt hotarat sa-i dau un impuls hotarator. Traducerea cartii mele de povesti e aproape gata - mister Pearson mi-a dat vesti bune acum cateva zile. 

Directorul si cancelarul

Cum spuneam, pana la urma mi-a venit gandul cel bun in legatura cu traducerea povestilor mele. Mi-am spus asa: frate, ai incercat o multime de variante, n-a mers niciuna; ai apelat la prieteni si cunostinte, n-ai facut nimic; ai dat cartea si traducerea ambelor profesoare ale Mariei, n-au zis nimic; ia du-te du direct la Mr. Pearson, unul dintre directorii scolii - il cunosti, e un tip de soi, vorbeste engleza ca Sean Connery; pana la urma, incercarea moarte n-are, vezi ce zice, poate e de acord sa te ajute, poate nu, dar, vorba lui McMurphy, macar ai incercat. 

Salutul in trei limbi

Am o multime de amici care atunci cand incheiem o discutie (fie ea si telefonica), ma saluta cam asa: "bine, OK, hai noroc, numai bine", ori "sa traiesti, salut, numai bine". La fel fac si eu. Si acum, numai ce m-am trezit, in Hannover, iesind de la scoala cu Maria, ca-l salut pe Mr. Pearson - directorul, cu "hallo, goodbye, numai bine", adica ceva in trei limbi, care precis ca l-a descumpanit putin.