Un popor needucat

De ce oare este posibil în România ca un infractor lipsit de scrupule să ajungă până la cele mai înalte demnităţi ale statului? Şi de ce lucrul ăsta e imposibil într-o ţară ca Germania? Convingerea mea este că explicaţia stă în lipsa educaţiei. A cui educaţie? A infractorilor? Nu, a poporului român în general. Lucrurile stau în felul următor. Cei care au făcut şcoală sub Ceauşescu n-au auzit acolo nimic despre valorile fundamentale ale traiului într-un stat de drept. Ei au prins cu totul alt gen de valori - cele ale traiului într-un stat putred de corupţie, clientelism, minciună. Au învăţat încă de mici că poţi lua note mai bune decât ţi se cuvin dacă părinţii tăi aranjează cu profesorul; au învăţat principii de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; au luat de bun faptul că dacă vrei să ajungi ceva în viaţă trebuie să te înscrii în UTC şi apoi în PCR; şi-au umplut minţile cu pseudo-ştiinţa numită „materialism dialectic”. Au ajuns la maturitate educându-şi copiii pe aceleaşi criterii. Pe vremea lor (care este şi a mea, desigur), nu se pomenea să existe vreun curs, vreo prelegere, vreun loc unde să te poţi duce şi să înveţi câte ceva despre drepturile omului, despre egalitatea şanselor, despre discriminare, echitate, constituţionalism etc.

Ion Rațiu

În urmă cu treisprezece ani, în ziua de 17 ianuarie 2000, murea Ion Raţiu - candidat ţărănist la preşedinţia României în anul 1990, alături de Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Iliescu (FSN). Erau primele alegeri libere din România. De atunci, se aude în permanență teoria că ăla a fost momentul în care am fi putut da de pământ pentru totdeauna cu comuniştii, alegând Raţiu sau Câmpeanu. Românii au votat atunci în proporţie de peste 85% cu Ion Iliescu - comunist de frunte al epocii Ceauşescu. Raţiu a luat 4.29%, iar Câmpeanu 10.64%.