Azi plecam la mare. Intai am vrut sa mergem in Franta, dar nu am gasit cazare convenabila, asa ca pana la urma am ales Italia. Plecam deseara, mergem pana pe la 3-4 dimineata, ne odihnim cateva ore la un motel, apoi continuam drumul pana in Austria, unde facem o escala pentru o cafea la o cunostinta din Fieberbrunn. Dupa aia, nu ne mai oprim pana pe plaja.
Aici, la Hanovra, raman cainii - Cindy si Richi. Norocul nostru a fost cu Christine, care a venit sa stea aici cat suntem noi plecati. Altminteri, trebuia sa luam si bichonii, ceea ce ar fi insemnat un dezastru urias. De fapt, nici nu stiu daca am mai fi plecat in asemenea conditii.
Dupa ce am trecut de adolescenta, mersul la mare a devenit, pentru mine, o corvoada. Niciodata nu m-am putut simti bine acolo mai mult de doua-trei zile. Statul pe nisip mi se pare ceva plictisitor, pierdere de timp, asa ca stau aproape tot timpul numai in apa. Dar cat poti sa stai in apa fara sa te saturi? Asa ca dupa cateva zile nu mai am nimic de facut acolo si ma gandesc numai si numai la plecare. Dar vezi ca nu pot pleca asa, pe nepusa masa. Trebuie sa astept pana se termina perioada pentru care am platit. Asa ca stau si indur.
De data asta, ma duc la mare cu alta perspectiva, una mistico-filosofica. Marea e sora mai mica a Oceanului, cel in care, spun stiinta si mitologia Egiptului Antic, a aparut viata. Asadar ma intorc catre origini si trebuie sa fiu constient de acest lucru. O sa stau in apa si o sa-mi spun ca in orice clipa se poate intampla sa primesc Semnul ca Marea m-a recunoscut. Apoi, o sa imi repet de sute si mii de ori ca ma aflu la mare, pana cand nu o sa ma mai strabata niciun alt gand. Atunci, timpul va fi suspendat, moartea alungata, divinitatea regasita, extazul instalat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu