In casa bunicilor (12)

Măriuca

Bunicul îi spune Măriuca: aşa o cheamă. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.

— Măriuco, — o cheamă nepotul.

— Te iei bine cu bunicu-tău, — intervine bunica, aruncându-i o căutătură peste ochelari.

—  Nu, bunică, dar aşa o cheamă pe ea, şi-i şi mai frumos.

— Iaca, drace, de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai fru­mos, mă rog, dumitale?

          — „Măriuca” e de la ţară, bunică; „Mariţa” e de la mahala.

— Şi cucoana Mariţa Chiunoaia de unde-i, nepoate? Şi cu­coana Mariţa Ciuntu de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Şendrea de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Hălăceanu de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Chirniscaia de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Scobai de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Bozian de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Sacheti de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Măcădău de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Turculeţ de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Softa de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Gheţău de unde-i, nepoate?

Plouă cu Mariţe, şi toate cucoane.

— Bunică, îndrăzneşte nepotul, nu-i păcat s-o pui pe Mariţa între atâtea cucoane mari?

Bunicul zâmbeşte de profil, citindu-şi gazeta. Ce-ai făcut, bunicule?

— Îţi merge gura ca o moară hodorogită, — spune bunica, recăpătându-şi suflarea. Aşteaptă dintâi să-ţi crească musteaţa, şi după aceia om vedea noi. Şi ia mă rog să-ţi cauţi de treabă şi să nu te mai amesteci în treburi femeieşti... Mariţo, — trâmbiţează scurt glasul bunicii.

Măriuca vine, zdupa-zdupa. Când merge parc-ar avea un sac în spate.

— Cum îţi spune ţie, fato? o cercetează bunica.

— Hî-î, râde „proasta", lăsându-şi galeş bărbia în guşă.

E roşie ca o lună răsărită în păpuşoaie, şi are tulpan tivit cu mărgele albastre.

Îşi încovrigă degetele de flăcău, unul într-altul, ş-o ia de la început.

— Nie, di la mămuca, îmi zîci Măriuca...

— Şi de la boieri cum îţi zice? scurtează bunica.

— Mariţa, sărut mâna matale ş-a boierului.

— Şi cum ţi-i mai bine? o iscodeşte bunica.

— Ei, nie ni-i bine ş-aşă, ş-aşă. Da' ni-i mai drag di Măriuca, — s-alintă cu faţa numai creţuri şi lumini, ca gâdilată de-o musteaţă.

Bunicul zâmbeşte de profil. Nepotul se uită la bunic.

— Şi tu ce-ai încremenit? Du-te, fată-hăi ia treabă, că nu te-am poftit la cumătrie.

Zdupa-zdupa, zdupa-zdupa.

— Stric orzul pe gâşte! cum spunea biata cucoana Mariţa Ciulei, — oftează bunica cu demnitate, intrând singură în salonul Marițelor.