Prietenia

Când și când aud despre cearta unor prieteni care, din cauza politicii, ori a unei femei, ori a unui alt gen de mărunțiș, au devenit dușmani. Și de fiecare dată îmi zic: oamenii ăștia de fapt n-au fost prieteni. Prietenia e ceva aproape supranatural, pot spune că este cu adevărat o minune. Când doi bărbați sunt prieteni, sunt gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Și asta, atenție, în lipsa oricărei conotații sexuale - un bărbat și o femeie pot fi absolut orice în afară de prieteni, tocmai pentru că mai devreme sau mai târziu relația lor se transformă în dorință reciprocă (da, cunosc contraexemplul cu homosexualul și lesbiana).

Și atunci cum să te cerți cu prietenul tău din cauză că el e cu un partid și tu cu altul, sau pentru că amândoi vreți să aveți o anume femeie la pat, sau pentru oricare alt motiv din lumea asta? Prietenia e ca un blestem, nu poți ieși de sub puterea ei indiferent ce s-ar întâmpla. Atunci când ai un prieten, ești condamnat la prietenie. Prietenul tău ești, într-un fel, chiar tu: te dor durerile lui, te bucură bucuriile lui. Dacă el moare, mori și tu cu el. Dacă simți toate astea când te gândești la prietenul tău, atunci ești fericit. Restul sunt povești, pălăvrăgeală, minciună și superficialitate.