Pe masura ce ne apropiam, duminica trecuta, de Lido di Jesolo - destinatia noastra italiana, mai schimbam cate o idee (fixa, desigur, la varsta asta nu te mai scoate nimeni din ale tale, totul e cum stii tu si numai cum stii tu). Printre altele, a venit vorba despre cremele de plaja, despre care eu am o parere extrem de proasta. Cand eram mic, nu exista asa ceva, tata ma dadea cu o solutie numita Clorocalcin si cam asta era tot. N-am avut niciodata niciun fel de problema cu pielea, desi pe-atunci stateam la plaja, nu gluma, pentru ca imi inchipuiam ca daca m-as fi intors la Sinaia nebronzat, m-as fi facut de ras.
Acum, de cand cu aparitia marilor probleme globale, planetare, universale si cosmice, cand te duci la plaja trebuie sa ai cu tine cel putin 18 flacoane diferite cu creme, unguente, licori si alte minuni, altfel faci imediat cancer de piele si mori in chinuri. Eu, desigur, refuz sa folosesc astfel de chestii, mai ales ca stau aproape exclusiv in apa. Lili insa mi-a explicat ca savarsesc marea eroare a vietii, intrucat razele soarelui intra si in apa si imi hartanesc pielea, iar in ce priveste capul, zicea ea, este binecunoscut efectul picaturilor care stau pe chelie - acum ca m-am tuns zero - si se transforma in lupe care amplifica efectul distrugator al razelor solare.
Chestia asta cu lupele trebuie sa marturisesc ca m-a dat gata. Mi-am si imaginat țeasta aratand ca o placa de pirogravura, plina de pete negre si mirosind a ars. Cu toate astea, nu m-am uns cu nimic si am stat in apa ore intregi, gandindu-ma la chestii total ne-stiintifice. Am umblat apoi pe plaja cu lupele-n cap pana m-am uscat si vad ca n-am patit inca nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu