Scaiul dracului
Denumire știinţifică: Eryngium maritimum.
Prezentare. Acest scai, întâlnit mai rar, este o plantă ce crește la
malul mărilor, fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Aparţine familiei
umbeliferelor. Are dezvoltare bienală sau perenă, în funcţie de climă. Se
prezintă ca o tufă sferică, a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Frunzele
au forme diferite și sunt crestate, aparent la întâmplare. Florile de scaiul
dracului apar în lunile iulie și august, sunt micuţe, au culoare albăstruie și
formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Scaiul dracului este o
plantă frumoasă, având un aspect impresionant. Din acest motiv a și fost
distrusă de turiștii aflaţi la mare, în prezent fiind pe cale de dispariţie. Pentru
uz medicinal se recoltează rădăcina, din care se prepară decoct, sirop diuretic,
extract fluid. În asociere cu alte plante medicinale, se obţine o mixtură.
 |
| Scaiul dracului |
Întrebuinţări. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei
plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia, precum și
afecţiuni pulmonare. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și
depurativ. Rădăcina are miros de morcov. În unele ţări, rădăcina și frunzele
tinere intră în hrana naturiștilor, fiind folosite la salate. Această specie de
scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale
rostogolului (Eryngium campestre),
plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră.
Scaiul ghimpos
Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa.
Denumire populară: mături, ghimpe, scaiete.
Prezentare. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și
este o plantă puternică, bienală, cu tulpină dreaptă. Crește sub forma unor
tufe cu peri aspri, înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm.
Frunzele sunt spinoase și adânc crestate, împărţite în lobi. Tufa de scai
ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie, florile având culoarea
roșie-roză. Pe marginea florii, de jur- împrejur, se găsesc spini. Fructele scaiului ghimpos au
formă de achenă. Scaiul ghimpos crește pe pășuni, pe pajiști, pe marginea
drumurilor, în locuri uscate sau aflate în paragină. Pentru uz medicinal se
folosește toată planta, recomandate fiind, însă, frunzele și florile. Din scai
ghimpos se prepară infuzie, decoct, suc și vin medicinal, cel mai frecvent
preparat fiind infuzia.
 |
| Scaiul ghimpos |
Întrebuinţări. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice, revitalizante,
diuretice. Curăţă organismul și, mai ales, tractul gastro-intestinal. Sunt
folosite în răceli, în primul rând pentru reducerea febrei.
Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și
scaiul galben (Centaurea solstitialis).
Acest scai este și mai bine dotat cu spini, aceștia fiind ascuţiţi, lungi, de
culoare galbenă. De altfel, toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt
pline de spini. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie, fiind
ușor de recunoscut după florile galbene, înconjurate de spini. Poate fi
întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos.
 |
| Scaiul galben |
Scaiul măgăresc
Denumire știinţifică: Onopordon acanthium.
Denumire populară: ghimpe mare.
Prezentare. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică, înaltă, cu
frunze mari, împodobite cu spini. Aparţine familiei compozitelor. Tulpina este
groasă și foarte rezistentă la rupere. Întreaga plantă este împodobită cu spini
galbeni și lungi. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Scaiul
măgăresc înflorește târziu, spre sfârșitul verii. Florile sunt roșii sau
violet-roșietice. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și
însorite, pe marginea drumurilor, pe terenuri necultivate, în locuri sălbatice.
Pentru preparate medicinale se recoltează
partea aeriană a plantei, cu precădere frunzele și florile. Se prepară un extract,
decoct, infuzie. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie.
 |
| Scaiul magaresc |
Substanţe active importante: flavone, cumarină, tanin, ulei eteric, alcaloizi.
Întrebuinţări. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a
favoriza refacerea ţesuturilor și, din acest motiv, sunt utilizate în
vindecarea unor răni dificile, precum și în ulcere gastroduodenale. Se folosesc
și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de
la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă.
Scaiul vânăt
Denumire știinţifică: Eryngium planum.
Denumiri populare: spinul vântului, scai albastru.
Prezentare. Scaiul vânăt este o plantă erbacee, perenă, des întâlnită
în flora spontană, mai ales în locuri bătătorite, umblate – cum ar fi izlazurile,
marginile drumurilor, maidanele. Face parte din familia umbeliferelor. Scaiul
vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. Tulpina este dreaptă, iar în
partea superioară se ramifică sub formă sferică. Frunzele sunt mici și dinţate,
iar florile, dispuse în capitule, au culoare violacee. Planta înflorește pe tot
parcursul verii și la începutul toamnei. În practica medicinală se prelucrează toată
planta, mai ales sub formă de decoct.
 |
| Scaiul vânăt |
Substanţe active importante: saponinele.
Întrebuinţări. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul
afecţiunilor căilor respiratorii, fiind un expectorant puternic și un calmant
local. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și, de aceea, este
recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. Scaiul vânăt este folosit și în
realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante, ceaiuri ale căror efecte
medicinale sunt, adesea, remarcabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu