Îmi place să urc poze pe blogul meu şi pe zidul pus la dispoziţie de Facebook. Foarte mulţi oameni fac lucrul asta, deci nu sunt un original. Dacă te uiţi la pozele care sunt urcate, le poţi clasifica rapid: poze de familie, poze cu animale, flori, prăjituri, peisaje etc. Desigur, eu vorbesc aici despre pozele făcute de utilizatorii FB, sau de fotografii profesionişti. Nu am nicio clipă în vedere imaginile procesate de diverşi pricepuţi în photoshop şi nici pozele cu mesaj creştin, moral, filosofic etc, alea în care se ia un trandafir şi se scrie pe el un text de genul „Frumuseţea are nevoie de spini” etc.
Cred că e clar despre ce poze vorbesc. Ei bine, am constatat un lucru interesant. De câte ori urc poze cu Maria, cu Richi şi/sau Cindy, un peisaj cu lalele, un copac etc, primesc un număr măricel de „likes”. Când urc poze făcute de mari maeştri ai artei fotografice, numărul de „likes” scade simţitor. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că e un fenomen firesc. La fel se întâmplă şi cu filmele: mult mai multă lume se uită la un film cu Angelina Jolie (regizorul nici nu contează) decât la un film făcut de Kurosawa, cu Toshiro Mifune în rolul principal. Mult mai multă lume apreciază un tablou al lui Giuseppe Faraone zis Pino, decât o lucrare a lui Chagall. Infinit mai mulţi sunt cei care citesc cum se duce Sophie Kinsella la cumpărături decât cei care citesc despre aventurile lui Don Quijote. Şi tot aşa.
Problema este cu totul alta. Anume că dacă a dat dracu să fii un om căruia îi place mai mult Monica Vitti decât Angelina Jolie, Bach mai mult decât Adele, sau Steinbeck mai mult decât Kinsella, devii obiect de dispreţ sau de batjocură. Am înţeles asta stând de vorbă cu cineva care mi-a zis că eu urc poze ca să mă dau mare - „uite ce deştept sunt eu şi ce poze ştiu să aleg”. Persoana aia nu s-a întrebat nici măcar o secundă dacă nu cumva mie chiar îmi plac pozele cu pricina şi le urc pentru că pe zidul meu şi pe blogul meu e normal să urc ceea ce-mi place. Nici pomeneală - persoana respectivă ştie mai bine: cine urcă poze de felul ăsta, se dă mare.
Ei, am stat eu, m-am gândit, m-am frământat, m-am perpelit şi până la urmă am decis: o să urc în continuare pozele care-mi plac. Pentru mine, un like pe o poză a lui Bruce Davidson este mai preţios decât 78 de likes pe o poză cu Cindy uitându-se cum se frig micii pe grătar.
Problema este cu totul alta. Anume că dacă a dat dracu să fii un om căruia îi place mai mult Monica Vitti decât Angelina Jolie, Bach mai mult decât Adele, sau Steinbeck mai mult decât Kinsella, devii obiect de dispreţ sau de batjocură. Am înţeles asta stând de vorbă cu cineva care mi-a zis că eu urc poze ca să mă dau mare - „uite ce deştept sunt eu şi ce poze ştiu să aleg”. Persoana aia nu s-a întrebat nici măcar o secundă dacă nu cumva mie chiar îmi plac pozele cu pricina şi le urc pentru că pe zidul meu şi pe blogul meu e normal să urc ceea ce-mi place. Nici pomeneală - persoana respectivă ştie mai bine: cine urcă poze de felul ăsta, se dă mare.
Ei, am stat eu, m-am gândit, m-am frământat, m-am perpelit şi până la urmă am decis: o să urc în continuare pozele care-mi plac. Pentru mine, un like pe o poză a lui Bruce Davidson este mai preţios decât 78 de likes pe o poză cu Cindy uitându-se cum se frig micii pe grătar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu