Un om care a descoperit lipsa sensului trăieşte degeaba – asta este perspectiva lui. Iar în ce-i priveşte pe ceilalţi, traiul lui nu este unul normal. Pentru că lipsa oricărui sens te face să nu mai pui preţ pe nimic din tot ce li se pare celorlalţi mportant. Când îţi este egal dacă trăieşti sau dacă mori, când eşti dispus să te sinucizi în orice clipă, ce importanţă poate să mai aibă pentru tine dacă umbli îmbrăcat sau în pielea goală, dacă mergi în două picioare sau în patru labe?
Practic, eşti perfect inutil
pentru societate, întrucât nu mai poţi lucra, nu te mai poţi organiza, nu mai
poţi colabora în vreun fel cu ceilalţi. Tu nu mai ai decât un singur gând:
disoluţia a tot şi a toate. Când ţi s-a revelat lipsa oricărui sens, cele care
te mobilizau până atunci dispar. In primul rând dispare bucuria. Pentru că nu
are niciun sens să te bucuri. Dispar toate satisfacţiile pe care până atunci le
încercai: manânci şi te saturi, dar nu mai contează dacă ai mâncat o mâncare
sau alta; faci sex şi nu mai contează decât ejacularea, aşa încât orice femeie
e la fel cu oricare alta pentru tine; nu mai asculţi muzică, pentru că toată
este la fel - sunete, nu mai citeşti, pentru că ştii că nicio carte nu-ţi va
spune care este sensul şi tot aşa. Practic, ceea ce numim “suflet” moare şi în
locul lui rămâne, simplu, neantul.
P13
P13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu