Corcodel
După ce am coborât nişte scări
înguste din beton, am dat într-un coridor lung, care se întindea înaintea mea
la nesfârşit. Era atât de lung! Şi, pentru că tavanul era foarte înalt, părea
mai degrabă un canal de scurgere uscat decât un coridor. Nu avea niciun fel de
ornamente. Dar era un coridor cât se poate de real. Becurile cu neon instalate
din loc în loc erau înnegrite de praf. Lumina lor era atât de slabă şi de
neuniformă, parcă ar fi avut de parcurs un drum lung şi anevoios pentru a
ajunge până aici. Şi, pe deasupra, un bec din trei era ars. Nici măcar palmele
nu mi le vedeam bine. În jur nu se auzea nimic. Doar sunetul neobişnuit de
înfundat al tenişilor cu talpă de cauciuc la contactul cu betonul răsuna în
semiîntunericul coridorului.